Pînă la urmă, textul care urmeză să se aştearnă ascultător pe albul hîrtiei din faţa mea este o urmare firească a articolului precedent. Scriam atunci despre acea distinţie bisericească care i-a fost înmînată lui Gianluigi Graziani la Padova de către Înalt Preasfinţia Sa Vladimir, Mitropolitiul Chişinăului şi al Întregii Moldove, după ce, aici, în capitala Moldovei, a prins contur clar imaginea unui om îndrăgostit de Moldova. Un om legat sufleteşte de cei care îşi trăiesc viaţa mult altfel de cum ar merita s- o trăească, de cei care şi-ar dori o haină mai caldă, dar nu o au, şi-ar dori un drum mai bun, dar nu îl au, şi-ad dori apă în casă sau în curte, dar nu o au.
Această distincţie înaltă de care s-a învrednicit Gianluigi Graziani certifică o apropiere constantă de biserică sau chiar o relaţie extrem de veche a sa cu biserica. În actele sale de binefacere, în demersurile pe care le-a făcut către instituţii statale şi nonstatale, în efortul de a aduna nume de rezonanţă din Vicenţa în jurul ideei de realizare a proiectului „Apă pentru Hîrceşti” a mizat întotdeauna în primul rînd pe reprezentanţii bisericii şi pe prieteni. A făcut-o mereu cu cumsecădenie şi cu credinţă.
„Sîntem cu toţii copii lui Dumnezeu, scria Gianluigi. Cu povara noastră de bucurii şi dureri, speranţe şi iubiri, avem cu toţii nevoie de ajutor, de înţelegere, de dragoste şi de… recunoştinţă.”
Nu erau doar cuvinte. Nici acum nu sînt doar cuvinte. În marele său efort de a duce la bun sfîrşit proiectul „Apă pentru Hîrceşti” a scris kilograme de scrisori, a consumat multe zile şi nopţi în discuţii şi într-o nesfîrşită încercare a-i convinge pe toţi că acolo, în Moldova, oamenii trăiesc nemeritate de altfel. A parcurs de multe, de foarte multe ori drumul dintre Vicenza şi Chişinău pentru a discuta personal cu oameni pe care el i-a crezut în stare să mişte lucuruile din loc. S-a întîlnit cu înalte feţe bisericeşti, s-a întîlnit cu conducători din administraţia locală, cu membri ai guvernului responsabili de domeniul mediului, a scris scrisori – şi chiar le-a publicat în ziarele din Moldova – unor şefi de guvern pe care i-a considerat destul de puternici ca să poată duce apă în satul acela din raionul Ungheni. Au fost şi promisiuni. Unor le-a părut exterm de simplu acest proiect. Cu toate acestea, la Hîrceşti încă nu este apă.
Dar marea speranţă a lui Gianluigi Graziani a fost să aibă sprijinul bisericii acolo, în Vicenţa, la Roma, în Italia. Marea lui speranţă. Şi-a exprimat-o în discuţiile pe care le-a avut, dar mai ales în multele scrisori, grele de atîtea semne de exclamare, dar care, ca să vezi, au rămas fără răspuns. Speranţa mare poate naşte mai deziluzii. Deziluzii şi durere.
Mi-a telefonat din Vicenza. Îl avem alături pe prietenul său, Valentin, care îmi traducea cuvînt cu cuvînt, propoziţie cu propoziţie. Ceea ce înţelegeam fără tălmăcirea lui Valentin, era marea nedumerire şi marea indignare pe care o trăia Ginaluigi atunci cînd îmi vorbea. Îmi spune să deschid pagina sa web şi să citesc ceea ce e plasat acolo. Am deschis de multe, de foarte multe ori pagina aceea. www.grazianigianluigi41.com. E printre puţinele pagini care au şi un fundal muzical. Pentru atmosferă. Muzica anunţă şi tonalitatea textelor. Dar şi starea de spririt a celui care scrie toate textele de acolo. Nu am putut desluşi cine e interpretul. La puţin timp, însă, am găsit şi numele lui. Paul Anka cu piesa You are my destiny. Nu aveam de unde să o cunosc. Cu alte voci am crescut şi cu alte cîntece. Paul Anka este contemporanul lui Gianluigi. A fost un fenopmen al muzici americane care a scris pentru proria voce, dar şi pentru stele de talia lui Sinatra. Poate fi ascultat pe https://www.youtube.com/watch?v=GJTA9Ng7xYY. Ascuţi şi cauţi în jur chipuri de femee. Chipul Nadiei. Un destin pe care şi-l poate atribui multe, multe femei din Moldova.
Pe pagina lui Gianluigi sînt texe adresate bisericii catolice şi chiar texte care încep cu „Santo Padre, Papa Francesco”. Spune că a scris foarte multe scrisori. Pentru că a crezut şi pentru că crede că biserica îl va ajuta, îl va înţelege. Mai spune că ar fi fost simplu de tot şi ar fi fost absolut normal să răspundă cineva la grija pe care o arată faţă de oamenii din Hîrceşti. Pentru Italia, un euro nu înseamnă nimic. Pentru Hîrceşti înseamnă extrem de mult. Atătea şi atîtea femei din Moldova şi-au lăsat acasă copiii, familiile ca să meargă în casele italienilor pentru a îngriji de bătrîni. Multe din ele nu s-au mai întors. Multe din ele nu au mai găsit pe nimeni acasă. Da, li s-a dat un ban acolo, în casele italienilor, însă ele au pierdut tot. Au dat tot. Şi acum ce facem? Cînd adunăm nişte bani, pentru a duce apă în satul în care au lăsat şi casă şi copii, acum, ce facem? Nu dăm nimic. Acum ce facem? Nu-i auzim?
I-am spus că, cred eu, „Santo Padre, Papa Francesco” ar fi reacţionat neapărat. E plină istoria de implicarea bisericii catolice în acte de rezidire a binelui. Proabil şi Gianluigi crede la fel. Şi mai crede că…
Dar mai bine să citez dintr-un text scris de el şi plasat pe aceeaşi pagină web. Un text plin de durere, de nedumerire, de întrebări greu de formulat, dar şi mai greu de dezlegat.
„La capătul unor eforturi foarte şi foarte mari, mă simt nu pur şi sumplu abandonat, dar pus în faţa unor adevărate obstacole, create în mod special pentru a face imposibilă realizarea proiectului de asigurare cu apă a localităţii Hîrceşti. Mă întreb: cine are interesul de a bloca un act de binefacere? Mă întreb: de ce scrisorile mele nu ajung la Sfîntul Părinte?
Am recurs la un act încă nefăcut de cineva în Italia – am decis să-mi vînd proprietatea, casa, cea mai frumoasă în Vicenza. O casă pe care au vrut atîţia şi atîţia să o cumpere. Dar asta a fost altă dată. Acum nu o pot vinde. Mă întreb – cine are interesul de a nu-mi putea vinde casa? Să fie oare lumea în stare de aşa ceva?
Cum s-a întîmplat că Graziani a fost abandonat? A cui este mîna care scrie aceste scenarii?
Cine nu doreşte ca Papa să mă ajute? Să aibă vreo implicare pasiunea mea pentru cultura rusă? Nadia adora cultura rusă. Arta. Istoria.
Dar nu despre asta e vorba. Noi nu vrem să împărţim pămînturi şi nu refacem imperii. Ceea ce vrem e doar Apă pentru Hîrceşti. Cît de simplu?!”
Mi-a sunat Valentin. Mi-a spus că Graziani e la Hîrceşti. Mama Nadiei se simpte cam rău. Între Vicenza şi Hîrceşti sînt peste 1800 de kilometri. A venit într-un automobil condus de Valentin. Pentru vărsta lui Gianluigi un asemenea drum e un adevărat act de eroism. Dar a venit. În Moldova. În Hîrceşti. La Nadia.
De cînd am scris despre Hîrceşti au trecut patru ani. Nu ştiu dacă s-a schimbat ceva de atunci. Scriam despre insistenţa cu care un cetăţean al Italiei, Gianluigi Graziani, promovează ideea construcţiei unui apeduct în localitate.
Am găsit nişte numere de telefon în reţea şi am format cîteva dintre acestea pînă cînd cineva a răspuns, divulgînd prin ecoul cuvintelor o odaie aproape goală. A spus că primarul e cam bolnav, că nu s-a aşternut nici un metru de asfalt pe drumurile satului şi că parcă a văzut într-o parte a satului nişte şanţuri săpate, dar nu a auzit să fi tras şi apă.
Din cînd în cînd, mai intru pe pagina Web a lui Graziani. Atunici cînd nu are cui spune gîndurile sale, le plasează pe pagina asta. Texte, poze, strigăte, mulţumiri, sincerităţi, speranţe.
Am văzut acolo şi alte texte. Poate altă dată mă voi opri asupra lor cu mai multă atenţie. Am dat cu ochii peste un text însoţit de cîteva poze în care numele Graziani Gianluigi apare pe un brevet care poartă în partea de jos ştampila Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove. De cele mai multe ori, pe asemenea brevete sînt trecute nume ale unor cetăţeni de aici, din ţară. Oameni care au pus umărul la înălţarea unor biserici.
E, cred, potrivit să reproduc textul din brevetul despre care vorbesc.
“Domnul Gianluigi GRA ZIANI
Se decorează cu distincția eparhială “Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț” în semn de recunoștință arhipăstorească pentru activitatea străduitoare spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, 05 iunie 2018.”
Acum patru ani, l-am întîlnit de mai mlte ori pe Graziani. Mi-a vorbit foarte mult despre femeia pe care a iubit-o aşa cum nu a crezut că va iubi vreodată. Mi-a vorbit, mi-a lăsat o geantă cu poze. Mi-am notat multe, multe nume purtate de oameni din Chişinău, de oameni din Hîrceşti, de oameni din Vicenza. Marea lui frămîntare era o conductă de apă care să treacă pe sub drumurile şi gardurile din Hîrceşti şi să le aducă oamenilor de acolo apa care le-a lipsit întotdeauna. Nimic mai mult – apă. I-ar fi făcut sau nu i-ar fi făcut fericiţi pe oamenii din Hîrceşti apa lui Graziani… De unde să ştii. Probabil că da. Chiar dacă apa aceea era, ca să vezi, atît de puţin din cîte le poate avea omul. Spun asta aducîndu-mi aminte de o constatare pe care o făcea Graziani la cîteva luni după plecarea în ceruri a femeii din Hîrceşti. “Ştii de ce îmi pare rău mai mult? Îmi pare rău că Nadia avea nevoie de foarte puţin ca să fie fericită. Foarte puţin. Bunăoară să meargă la mare. Sau să treacă printre flori. Să-i facă un bine cuiva… Asta e de cele mai multe ori partea aceea care le caracterizează pe femeile din Moldova. Aş vrea să greşesc, dar nu ştiu.”
Poate, într-adevăr, fericirea-i zidită din lucruri mărunte. Dintr-o simplă trecere printre flori sau o simplă atingere cu privirea.
Atunci cînd Graziani a tot trimis pachete pentru cei rămaşi în Moldova, a făcut-o pentru a acoperi nişte lipsuri. Nu şi-ar fi dorit ca o cutie din carton – cu nişte haine şi produse alimentare în ea – să-l poată face fericit pe cineva. E foarte puţin. E mult, mult prea puţin.
Dar Brevetul acela datat cu cinci iunie curent ne obligă să credem că e, totuşi, destul de mult. Că e nespus de important să observi nişte oameni mergînd desculţi pe uliţa satului.
Graziani a reacţionat la distincţia eparhială aşa cum a făcut-o întotdeauna în raport cu un gest prin care îi sînt apreciate eforturile. Cu emoţie şi cu cuvinte pe care le încadrează în concluzii anume. Iată un text pe care îl reproduc de pe aceeaşi pagină web:
“Mulţumiri aduse Mitropolitului Chişinăului şi al Întregii Moldovei, Înalt Preasfinţitul Vladimir
Fiind extrem de impresionat, Vă mulţumesc pentru Înalta Distincţie eparhială “Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăţ” şi pentru efortul de a fi conferită personal în cadrul vizitei oficiale întreprinsă în Italia în vara acestui an. Nu mi-aş fi imaginat vreodată ceva asemănător pentru săraca şi, din păcate, neîncheiata operă faţă de scumpa mea Moldovă. Regret întîrzierea cu care vin să aduc mulţumiri însoţite de sincere urări de bine şi de sănătate.
Este bine ştiută vechea mea dragoste faţă de Patria Dumneavoastră, aşa cum cu-noscute sînt şi prieteniile care mă leagă.
Este bine ştiut că Bunul Dumnezeu m-a făcut să întîlnesc, să cunosc, să iubesc și să îngenunchez în faţa Lui, cu toată dragostea şi bucuria pentru Moldova, pentru femeile ei, tuturor acelor îngrijitoare care s-au descurcat atît de bine în ţara mea.
Este bine ştiut că acel cadou de căsătorie pe care şi l-a dorit femeia care purta în inimă toate învăţăturile evanghelice era ”să aduc apă oamenilor care au rămas acasă, în Ţara Dumneavoastră.
Este bine ştiut că promisiunile, succesele şi toate cele iniţiate s-au frînt odată cu plecarea Nadiei.
Da, atunci am renunţat, dar m-am refăcut. Chiar dacă am trăit stări de-a dreptul devastatoare, sînt totuşi gata să-mi onorez promisiunea făcută Nadiei, promisiune făcută celor 800 de locuitori ai satului.
Prin cuvintele aşternute aici, am vrut să vorbesc întregii Moldove, oamenilor de acolo despre magnificul gest al Mitropoliei, un gest extrem de încurajator, să mă adresez oamenilor de bunăcredinţă în speranţa că vor face tot ce le stă în putere pentru a nu se simţi singuri în această “Vale a plîngerii”.
Ne rugăm lui Dumnezeu să Vă însoțească şi să Vă apere în responsabilitatea de toate zilele şi în efortul Dumneavoastră de a arăta binele.
Ajutați-mă să trec peste piedicile pe care le întîlnesc în realizarea unei lucrări de caritate – să aduc apa la Hîrceşti.”
Parcă ar fi mai multe de spus, dar, nu ştiu de ce, punctul pare să spună mai multe.
În perioada 5-12 iunie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a efectuat o vizită pastoral-misionară în nordul Italiei.
Responsabil de vizita înaltului ierarh a fost Prot. mitr. Veniamin Onu, întemeietor și paroh a mai multor comunități ortodoxe moldave din Diaspora Italiei.
Pe lângă slujirile arhierești în parohiile Fidenza (9 iunie) și Schio (10 iunie), Întâistătătorul a vizitat comunitățile ortodoxe moldovenești din orașele Vicenza, Rovereto, Piacenza, Novellara, Reggio Emilia. Înaltpreasfinția Sa a avut și o serie de întruniri cu preoții și credincioșii moldoveni, dar și cu reprezentanți ai conducerii Cultului Romano-Catolic din acele orașe.
Miercuri, 6 iunie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere protocolară cu conducerea Episcopiei Romano-Catolice din orașul Vicenza. Din partea Episcopiei Romano-Catolice au participat Episcopul de Vicenza mons. Beniamino Pizzol, Vicarul General mons. Lorenzo Zaupa, mons. Giusseppe DalFero.
Joi, 7 iunie 2018, Întâistătătorul a avut o întrevedere protocolară cu conducerea Episcopiei Romano-Catolice din orașul Fidenza. Delegația BOM a fost primită cu multă ospitalitate de către Episcopul de Fidenza mons. Ovidio Vezzoli.
Vineri, 8 iunie 2018, Mitropolitul Vladimir a avut o întrevedere protocolară cu conducerea Episcopiei Romano-Catolice din orașul Reggio Emilia: Episcopul de Reggio Emila mons. Massimo Camisasca și Vicarul General don Alberto Nicelli.
În timpul aflării Înaltpreasfinției Sale în Italia, Mitropolitul a avut întrevederi cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stângaci, Consulul General al RM în Italia, Serghei Goncearenco și Consulul Republicii Moldova în orașul Padova, Dl Oleg Nica.
La finalul vizitei pastoral-misionare, din numele clericilor și credincioșilor preotul-misionar Veniamin Onu a mulțumit Mitropolitului pentru grija părintească pe care o poartă față de fii săi duhovnicești din Diaspora și l-a asigurat pe Înaltpreasfinția Sa că și în continuare va munci cu abnegație pentru binele și întru propășirea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.
În Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Schio, Italia.
Vizita pastoral-misionară a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a adus în rândul mulțimii de credincioși multă seninătate și încredere sufletească, soborul de preoți, diaconi și ipodiaconi îmbogățind frumusețea Sfintei Liturghii.
La eveniment a participat conducerea Bisericii Romano-Catolice din Schio și Consulul Republicii Moldova în orașul Padova, Dl Oleg Nica.
În cuvântul de învățătură Mitropolitul Vladimir a spus: „Este o bucurie deosebită, să mă aflu în mijlocul frățiilor voastre în această duminică, a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli. Ne-am bucurat să vedem că biserica în care vă rugați în fiecare duminică și sărbătoare este neîncăpătoare pentru Dumneavoastră. Păstrați legătura cu Biserica străbună, participați cu regularitate la sfintele slujbe, căutați să puneți în practică cele ce auziți din cuvântul Evangheliei ca să puteți dobândi fericirea și mântuirea și aici pe pământ și dincolo în ceruri”.
Parohia din Schio este una dintre parohile întemeiate recent de către preotul-misionar Venimain Onu, un părinte deosebit, cu multiple acțiuni pastoral – misionare și filantropice desfășurate în Diaspora.
Drept recunoștință pentru activitatea misionară prodigioasă, Prot. mitr Veniamin Onu a primit în dar din partea Întâistătătorului o cruce pectorală cu pietre scumpe.
La final, părintele Veniamin a mulțumit Mitropolitului pentru grija părintească pe care o poartă față de fii săi duhovnicești din Diaspora și l-a asigurat pe Înaltpreasfinția Sa că și în continuare va munci cu abnegație pentru propășirea Credinței Ortodoxe.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media
În perioada 5-12 iunie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir efectuează o vizită pastoral-misionară în nordul Italiei, cu prilejul aniversării a 15 ani de la întemeierea comunității moldovenești din orașul Fidenza, Italia.
Sâmbătă, 9 iunie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sf.Treime„ din oraşul Fidenza.
La slujba arhierească a participat un impunător sobor de preoți misionari, dar și numeroși credincioși, cetățeni moldoveni care trăiesc și lucrează în acest oraș din nordul Italiei.
Evenimentul a fost onorat cu prezența Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stângaci și Consulul General al RM în Italia, Serghei Goncearenco.
În timpul Sfintei Liturghii, întreaga adunare binecredincioasă, a înălțat rugăciuni de laudă și de mulțumire către Bunul Dumnezeu care, cu mărinimie a învredincit clerul și enoriașii din această comunitate să ajungă cu bine pentru a celebra 15 ani de la deschidera parohiei.
La Vohodul mic, părintele-paroh Prot. mitr. Veniamin Onu a fost decorat cu Ordinul „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”, de gr. III.
Pentru munca depusă spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe, Prot. Serghei Cornea, clericul sf. lăcaș a primit binecuvântarea Mitropolitului de a purta mitra, iar, Prot. mitr. Alexei Loghin a fost binecuvântat de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
După Serviciul divin a urmat un Tedeum, pentru sănătatea trupească și sufletească a ctitorilor și enoriașilor.
Vorbind celor prezenți, Vlădica Vladimir a adresat călduroase cuvinte de felicitare cu prilejul acestui important eveniment, dând aprecieri deosebite muncii jertfelnice și realizărilor părintelui Veniamin Onu, cel care a deschis acest sf. lăcaș și a părintelui Serghei Cornea, pe tărâmul activității pastoral-misionare. În acest context, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat speranța că aceste eforturi prodigioase vor avea o îndelungată continuitate și vor fi un exemplu demn de urmat pentru toți cei care vor să slujească Domnului.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media