Ortodox.it

Știri

noiembrie 30, 2011

Noi realizări la biserica din Fidenza

De câţiva ani activează o biserică ortodoxă pentru compatrioţii noştri în or. Fidenza, Italia. Parohia „Sf. Treime” a fost înfiinţată graţie eforturilor părintelui Veniamin Onu şi a unui grup de credincioşi. Astfel, sute de enoriaşi au posibilitatea să participe la slujbe, să primească Sfintele Taine.
Toamna aceasta la biserică s-a reuşit finisarea picturii, au fost pictate şi instalate cinci icoane mari, a fost înnoit inventarul bisericii.
Pentru munca depusă întru înfrumuseţarea bisericii şi păstorirea credincioşilor ortodocşi din acest oraş Prot. Veniamin Onu a fost decorat cu ordinul patriarhal „Cuv. Serghie de Radonej”, gr. III, care a fost înmânat de către ÎPS Inokentie, Arhiepiscop de Korsun.
Conform binecuvântării ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, Prea Sfinţia Sa Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, la 10 decembrie a.c. se va deplasa la Fidenza pentru a oficia slujba de resfinţire a sfântului locaş.e

noiembrie 30, 2011

Departe de casa slujind Domnului

Un grup de creştini moldoveni, stabiliţi cu traiul în Italia, ne-au trimis un mesaj de felicitare pentru Protoiereul Veniamin Onu, care pe 22 februarie a împlinit 12 ani de preoţie, 5 dintre care – în Italia, Ei ii adresează urări de multa sănătate, bucurii duhovniceşti şi mulfumiri pentru tot ce face. La solicitările lor am inserat articolul de mai jos.
Cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir, Prot. Veniamin Onu se află în Italia împreună cu familia sa din anul 2003. în această perioadă, cu ajutorul bunului Dumnezeu, a reuşit să obţină nu puţine lucruri.
Astfel, după ce a obţinut actele pentru Italia pe motiv religios, a dus tratative cu episcopul catolic de Fidenza mons. Maurizio Gali în vederea deschiderii unei mici biserici în acest oraş. Citeşte mai departe…

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters