decembrie 8, 2016
Recent, din Mila lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte și Mitropolit Vladimir, al Chișinăului și întregii Moldove, cel care mult se îngrijește nu numai de creștinii de acasă, dar și de cei din Diaspora, dar şi cu stăruinţa PS Antonie, Episcop de Bogorodsk, vicar Patriarhal și administratorul parohiilor Patriarhiei Moscovei în Italia, două răclițe cu părticele din cinstitele Moaște ale nou-canonizaților Sfinți: Sf. Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni) și Sf. Fericita Agafia de la Cușelăuca au fost aduse spre închinare și mângâiere credincioșilor moldoveni trăitori în pământurile Italiei.
Creștinii noștri din Italia, care au puține posibilități de a vizita mănăstirile din locurile natale, au avut un deosebit prilej de a se atinge de aceste mari Sfințenii ale Sfinților ce au fost proslăviți anul acesta de către Biserica Ortodoxă din Republica Moldova.
Responsabila misiune de transportare și organizare a aflării Moaștelor în Italia, ÎPS Mitropolit Vladimir a încredințat-o parohului bisericilor din orașele Vicenza, Fidenza și Reggio-Emilia, Prot. Mitr. Veniamin Onu.
De mai bine de o lună spre bucuria credincioşilor, sfinţeniile se află în Italia, iar cei dornici au posibilitatea de a se închina chemând Mila lui Dumnezeu prin Sfinţii Săi Gavriil şi Agafia.
Clerul şi credincioşii din parohiile moldoveneşti din Italia aduc sincere mulțumiri Înaltapreasfințitului Vladimir pentru grija părintească ce o poartă fiilor săi duhovnicești din Diaspora.
Chivotul cu Sfintele Moaște a Sf. Irh. Gavriil (Bănulescu Bodoni) și a Sfintei Agafia de la Mănăstirea Cuşelăuca se vor afla permanent în biserica cu hramul „Sf. Irh. Nicolae” din or. Vicenza, via. Porta Santa Croce 55, Italia.
Pentru mai multe detalii în legătură cu aflarea Sfintelor Moaște: Sf. Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni) și Sf. Fericita Agafia de la Cușelăuca, pe teritoriul Italiei, Vă rugăm să apelați la tel. +393293786451
noiembrie 11, 2016
Cu binecuvântarea PS Antonie, Episcop de Bogorodsk, vicar Patriarhal și administratorul parohiilor Patriarhiei Moscovei în Italia, două răclițe cu părticele din cinstitele Moaște ale nou-canonizaților Sfinți: Sf. Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni) și Sf. Fericita Agafia de la Cușelăuca, vor fi aduse spre închinare și mângâiere credincioșilor moldoveni trăitori în pământurile Italiei.
La data de 27.11.2016, sfințeniile vor fi expuse în biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Vicenza, via Porta Santa Croce 55,Italia. Creștinii noștri din Italia, care au puține posibilități de a vizita mănăstirile din locurile natale, vor avea un deosebit prilej de a se atinge de aceste mari Sfințenii ale Sfinților ce au fost proslăviți recent de către Biserica Ortodoxă din Republica Moldova.
Responsabila misiune de transportare și organizare a aflării Moaștelor în Italia, ÎPS Mitropolit Vladimir a încredințat-o parohului bisericilor din orașele Vicenza, Fidenza și Reggio-Emilia, Prot. Mitr. Veniamin Onu. tel. contact. 3293786451.
* * *
Вниманию духовенства приходов Московского Патриархата в Италии!
По благословению Преосвященнейшего епископа Богородского Антония, управляющего италийскими приходами Московского Патриархата, прыбывает в Италию для поклонения ковчежец с частицами мощей святых Гавриила (Бэнулеску-Бодони) и Блаженной Агафии (Маранчук). Первоначально святыня будет доставлена на приход свт. Николая Чудотворца в г. Виченца 27.11.2016 с.г. Желающие могут принять святыню у себя на приходе. За информацией просьба обращаться к настоятелю Никольского прихода в Виченце протоиерею Вениамину Ону по тел. 3293786451.
* * *
Alla c.a. del clero delle parrocchie del Patriarcato di Mosca in Italia!
In seguito alla benedizione di Sua Eccellenza vescovo di Bogorodsk Antoniy, amministratore delle parrocchie del Patriarcato di Mosca in Italia, arriverà per venerazione il reliquario con delle reliquie del santo Gavriil Banulescu Bodoni (monastero Capriana) e della Santa Agafia del Monastero di Cuselauca. Inizialmente la reliquie saranno portate nella parrocchia di San Nicola a Vicenza il 27.11.2016 a.c. Quelli che desiderano possono ricevere le reliquie nella propria parrocchia. Per l’informazione siete pregati di contattare il parroco della comunità di San Nicola a Vicenza arciprete Veniamin Onu al cell. 3293786451.
noiembrie 8, 2016
Părintele Veniamin Onu: „Vă spun aceste lucruri nu spre mândria mea, sau laudă, că mie mi-a reușit a deschide mai multe biserici și a organiza mai multe comunități ortodoxe în inima catolicilor italieni, or, anume pentru mine Sf. Irh. Gavriil se arată a fi un mare exemplu de trăire duhovnicească, care în urmă cu două secole a organizat și a deschis peste două sute de biserici ortodoxe pe teritoriul Basarabiei.
De ce să nu-i urmăm calea și faptele, acestui Mare Sfânt și Ierarh?.
Sfinte părinte Ierarhe Gavriile, roagăte lui Dumnezeu pentru noi!”
Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni s-a născut în anul 1746 în oraşul transilvănean Bistriţa, din părinţii Grigorie şi Anastasia Bănulescu-Bodoni. La botez primeşte numele de Grigorie. Părinţii lui n-au fost oameni bogaţi, ei erau numiţi răzeşi – nobili săraci, dar erau foarte evlavioşi şi binecredincioşi, virtuţi pe care micul Grigorie le-a îndrăgit din frageda copilărie.
Când veni vremea de şcoală Grigorie a fost înscris la şcoala din localitate, dar aici nu a acumulat cunoştinţe deosebite. După primele clase de şcoală, din cauza stării materiale dificile, părinţii nu au avut posibilitatea să-i asigure cheltuielile solicitate de instituţiile de învăţământ ale timpului. La un moment crucial din viaţa tânărului Grigorie intervine un moş de al lui de pe linia mamei, care era preot într-un sat din vecinătatea Bistriţei, care „la început l-a învăţat gramatica moldovenească elementară, atât cât cunoştea şi el”. La vârsta de 9 ani pe sursele unchiului urmează Şcoala Normală din Sedmigrad, unde învaţă limbile latină şi slavonă. După şcoală vizitează Budapesta şi nu este de acord cu învăţământul de acolo…
Văzând şi apreciind capacităţile deosebite ale nepotului, în anul 1771, unchiul său îl ajută să devină studentla Academiade Teologie Ortodoxă din oraşul Kiev, fondată cu mulţi ani înainte de compatriotul său, mitropolitul Petru Movilă (Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului †1647). Aici tânărul Grigorie se află timp de 2 ani, după care în 1773 se hotărăşte să plece în Grecia pentru a-şi continua studiile la renumitele şcoli greceşti din Hios, Patmos şi Smirna.
În anul 1776 se întoarce în Transilvania natală, unde este angajat în calitate de profesor la o şcoală din oraşul Năsăud.
La un an după aceasta, în 1777, pleacă la Iaşi unde era mitropolitul Gavriil Calimachi. Luând cunoştinţă că Grigorie Bănulescu-Bodoni însuşise la perfecţie limbile latină, franceză, parţial greaca veche, istoria bisericii universale, geografia şi altele, mitropolitul Gavriil Calimachi îl ajută pe Grigorie Bănulescu-Bodoni să se angajeze profesor de limba latină la Şcoala Domnească din Iaşi. Apreciind inteligenţa şi capacităţile tânărului profesor, văzând în el o mare personalitate bisericească şi cunoscându-i dorinţa de a se călugări, mitropolitul Gavriil Calimachi îi creează posibilitatea de a mai merge încă o dată în Grecia pentru a-şi perfecţiona cunoştinţele în domeniul limbii greceşti.
În 1779, Grigorie Bănulescu-Bodoni ajunge în Constantinopol, unde a fost primit cu atenţie deosebită de Patriarhul Constantinopolului Sofronie. În acelaşi an a fost călugărit la MănăstireaAdormirea Maicii Domnului din Constantinopol de către mitropolitul Partenie Cernik şi i s-a dat numele îndrumătorului său „Gavriil”. Apoi merge pe insula Patmos, unde, la recomandarea patriarhului de Constantinopol, este înscris ucenic al şcolii de pe această insulă.
Aici deja monahul Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu sârguinţa care-l caracteriza, timp de aproape 3 ani a studiat temeinic limba greacă veche, însă dorinţa lui de a studia a fost întreruptă de o ciumă cumplită ce se abătuse prin părţile locului care l-a făcut să se întoarcă în Moldova.
În drum spre Moldova i s-a întâmplat să înnopteze în hanuri infectate cu această boală cumplită şi chiar să ia masa cu oameni care sufereau de această boală, dar tânărul monah care ducea o viaţă deosebită şi plăcută lui Dumnezeu şi pentru ostenelile nevoinţelor sale a fost păzit de ciumă, ajungând cu bine la Iaşi.
Revenind în ţară în 1781, la 31 august mitropolitul Gavriil Calimachi îl hirotoneşte ierodiacon, iar la 1 septembrie acelaşi an – ieromonah şi desemnat ca predicator în limbile greacă şi moldovenească.
În iulie 1782 este nevoit, din pricina vremurilor tulbure, să plece la Poltava, fiind invitat de Nichifor Feotoki. Aici este numit rector al Seminarului Teologic din Poltava şi totodată profesor de filosofie. În această perioadă deţine şi funcţia de profesor de limbă greacă la Seminarul Teologic din Slaveansk. În 1783 este desemnat ca prefect la acelaşi Seminar şi profesor de filosofie.
În 1784 din cauza bolilor (cap, piept, măruntaie) se reîntoarce la Iaşi unde îl mai găseşte în viaţă pe mitropolitul Gavriil Calimachi, care îl hiroteseşte în treapta de arhimandrit.
În 1786 este înaintat la candidatura de episcop de Roman, dar este respins.
În 1787 pleacă în Rusia Mică – Poltava.
În 1788 este numit rector al Seminarului Teologic din Ekaterinoslav.
La 26 decembrie 1791 este hirotonit episcop-vicar pentru Bender şi Cetatea Albă (Akerman) cu titlul de episcop al Levcopoliei.
După semnarea Tratatului de pace ruso-turc din 29 decembrie 1791, puţin mai târziu, la 11 februarie 1792 este numit de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse – Mitropolit al Moldovei şi Valahiei. Însă nu i-a fost dat să conducă mult timp această mitropolie, fiindcă patriarhul Constantinopolului, la cererea noului domnitor al Moldovei, Alexandru Moruzi, convoacă Sfântul Sinod al Bisericii Greceşti şi fără să aibă vreo înţelegere cu Sinodul Bisericii Ruse, îl lipseşte pe mitropolitul Gavriil de catedră şi cu atât mai mult, chiar îl cateriseşte, semnând un document pe care îl întăreşte şi sultanul turc, ca Alexandru Moruzi să-l aresteze şi să-l aducă la Constantinopol, ceea ce s-a şi întâmplat, la 19 iunie 1792. Seara, pe înserate, la porunca domnitorului Moruzi o sută de soldaţi au înconjurat casa unde se afla mitropolitul Gavriil şi dând buzna în odaie l-au arestat, punându-i lanţuri la mâni şi la picioare, „închipuindu-l pe Mântuitorul Hristos în grădina Ghetsimani”, zicând ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „…a venit timpul încercărilor celor grele…”, – fiind îmbrăcat numai în caftan şi pantofi, l-au dus la Constantinopol. Aici patriarhul îl forţa să se lepede de ierarhia rusă şi de Мitropolia Moldovei, făgăduindu-i catedre mai prestigioase din patriarhia sa şi chiar se menţionează că a fost ameninţat cu moartea, dar mitropolitul Gavriil de fiecare dat le răspundea: „Eu sunt călugăr, nu are cină plânge după mine, oricum trebuie să mor odată şi odată; consider un păcat să calc în picioare jurământul pe care l-am dat, ca să trăiesc câţiva ani mai mult şi păcătoşi…” şi în cele din urmă a mai adăugat: „…Patriarhul poate să mă prigonească, dar nu poate să mă lipsească de ceea ce nu mi-a dat, deoarece am primit rangul de arhiereu de la ierarhia Peterburgului şi pe aceasta o consider superioară, coordonând cu ea acţiunile mele, fiind în acelaşi timp în unitate, prin Sfântul Duh, cu Biserica Universală şi împărtăşesc una şi aceeaşi credinţă împreună cu Dumneavoastră”. Toate acestea au durat şase luni de zile, fiind ţinut în temniţă.
În cele din urmă, după şase luni de chinuri a fost eliberat din temniţă. Patriarhul a rămas uimit de credinţa pe care o avea mitropolitul Gavriil şi devotamentul faţă de ierarhia rusă din care făcea parte, acordându-i chiar şi distincţii bisericeşti. Atunci clerul Bisericii Greceşti a zis: „…Pentru prima dată ne-am convins, nu din zvonuri, ce înseamnă să fii mitropolit în statul ortodox rus”.
La 10 mai 1793 este numit mitropolit de Ekaterinoslav, eparhia fiind mai apoi denumită „de Novorosiisk”, astăzi Dnepropetrovsk.
La 29 septembrie 1799, Gavriil Bănulescu-Bodoni este desemnat mitropolitul Kievului şi al Galiciei, iar la 7 aprilie 1801 este ales şi membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse şi decorat cu cea mai mare distincţie a Bisericii Ruse – ordinul Sfântului Apostol Andrei cel Întâi-Chemat.
În această funcţie de Mitropolit al Kievului s-a aflat timp de aproximativ 4 ani (29 septembrie 1799 – 21 august 1803), fiindcă la 13 octombrie 1803, în cuvântul de despărţire al clerului de bunul lor arhipăstor, se spune următoarele: „…Noi iarăşi suntem orfani, mitropolitul Gavriil nu mai este al nostru, faptele lui au rămas în istoria Kievului şi în amintirea inimilor noastre. Este o taină de nepătruns, cum să te desparţi de iubitul tău părinte, când bătaia clopotelor din tot oraşul exprimă suspinul întregului popor”. Potrivit descrierii despărţirii mitropolitului Gavriil de clerul şi poporul din Kiev, la data de 13 octombrie 1803, la toate bisericile din Kiev au sunat clopotele de dimineaţă până seara, dând vestea plecării mitropolitului Gavriil.
În 1803 se retrage de la Kiev la Odesa, unde se află numai un singur an, apoi în 1804 vine la Dubăsari unde stă timp de 4 ani, până în 1808.
Se ştie că în 1806 se începuse al doilea război ruso-turc, care s-a încheiat în 1812.
La 27 martie 1808 mitropolitul Gavriil este numit exarh al Sfântului Sinod în Moldova, Valahia şi Basarabia şi este ales din nou membru al Sfântul Sinod. Timp de 4 ani s-a preocupat intens de orânduirea Bisericii, depunând eforturi considerabile pentru îmbunătăţirea situaţiei preoţimii. Aici el s-a manifestat ca un adevărat patriot, fiind preocupat întru totul de grija şi orânduirea acestei mitropolii.
În 1812 s-a încheiat războiul şi mitropolitul Gavriil a fost nevoit să se retragă din scaunul de Mitropolit al Moldovei şi Valahei, venind la Chişinău.
La 21 august 1813 a fost aprobat raportul împăratului Alexandru I de înfiinţare a Eparhiei Basarabiei, mitropolitul Gavriil fiind desemnat exarh de Chişinău şi Hotin. În pofida tuturor greutăţilor, mai ales la vârsta de 66 de ani ai vieţii sale, începe totul de la început. Prima problemă a fost pregătirea preoţilor pentru a putea fi buni păstori în parohiile noii eparhii, ceea ce l-a făcut pe Mitropolitul Gavriil la 31 ianuarie 1813 să înfiinţeze la Chişinău Seminarul Teologic – şi aceasta numai la un an de la venirea sa în acest ţinut, numit pe timpuri Basarabia. La început Seminarul avea două clase, apoi s-au adăugat şi alte clase. Către anul 1821 Seminarul Teologic din Chişinău avea componenţa deplină a claselor.
La 31 mai 1814 înfiinţează la Chişinău Tipografia Eparhială şi în mare parte se ocupă personal de pregătirea pentru tipărirea cărţilor cu conţinutul slujbelor bisericeşti. Pentru prima dată s-a tipărit în limba moldovenească Rânduiala slujbei Acoperământului Maicii Domnului şi cu binecuvântarea mitropolitului Gavriil s-a început a se prăznui această sărbătoare în ţară la noi.
La 29 aprilie 1818 se întâlneşte la Chişinău cu împăratul Alexandru I.
La 26 martie 1821 se îmbolnăveşte grav.
Mitropolitul Gavriil a făcut multe pentru această eparhie de Chişinău şi Hotin – fapte măreţe, pe care unele poate că numai Dumnezeu le cunoaşte, dar din cele cunoscute ne dăm seama că, într-adevăr acest lucrător neobosit al viei lui Dumnezeu s-a străduit întru totul ca să o desăvârşească, ceea ce el însuşi zicea: „Eu doar sunt o unealtă în mâna lui Dumnezeu, să dispună de mine după cum este voia Lui”.
Nu putem trece cu vederea nici faptul că mitropolitul Gavriil, odată cu înfiinţarea noii eparhii, a acordat o atenţie deosebită Mănăstirii Căpriana, în care nu a desemnat pe nimeni în ascultarea de stareţ al acestei mănăstiri, ci el însuşi a fost egumenul ei, îngrijindu-o şi împodobindu-o cât i-a fost în puterile sale până la trecerea sa la Domnul.
Cunoscându-şi apropierea sfârşitului vieţii sale, obişnuia să spună: „Acum aştept liniştit plecarea mea. Degrab vocea Domnului Milostiv mă va chema”. Aşa a fost că din timp a arătat unde să fie înmormântat – lângă biserica Adormirii Maicii Domnului din Mănăstirea Căpriana, ceea ce s-a şi întâmplat.
În dimineaţa zilei de 30 martie 1821, la vârsta de 75 de ani de viaţă închinată lui Dumnezeu, îşi dă sufletul Creatorului Său cu nădejdea şi credinţa în înviere şi viaţa cea veşnică.
La 1 aprilie 1821 este prohodit şi înmormântat.
Pe piatra funerară a fost gravat un epitaf, cu informaţii biografice scurte despre cel care a fost, este şi va fi pururea mitropolitul Chişinăului şi Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821).
Epitaful se termină cu următoarele cuvinte atât de semnificative:
„Numele său va exista în veacuri.
Înţelepciunea sa va fi destăinuită oamenilor şi Biserica îi va înălţa laude!”
A consemnat Protodiacon Ioan MUNTEANU
noiembrie 7, 2016
Fiinţele umane sunt create pentru a participa la calitatea de sfinţenie a lui Dumneu Cel în Treime. Starea de sfinţenie a fost împărtăşită umanităţii de către Hristos prin jertfa Sa pe cruce.
Dumnezeu revelându-Se, coborându-se, ne face părtaş sfinţeniei Sale. Atributul sfinţeniei lui Dumnezeu, este unul transcendent la care poate participa întreaga creaţie, de aceea şi scopul creaţiei este îndumnezeirea ei, adică sfinţenia ei. Sfinţenia lui Dumnezeu apare ca o măreţie care produce o infinită smerenie în om. Toţi creştinii sunt numiţi de către Sfântul Apostol Pavel ,,sfinţi”, dacă menţin în conştiinţă faptul sălăşluirii lui Hristos în ei la Botez şi dacă luptă pentru curăţie cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Toţi avem acces la sfinţenie, căci toţi ne putem uni cu Hristos prin Duhul Sfânt, o dată ce Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om. Sfinţii Părinţi au văzut sfinţenia într-o mare asemănare a omului cu Dumnezeu prin curăţirea de patimi şi prin virtuţile ce culminează în iubire. Prin acest urcuş duhovnicesc, chipurile sfinţilor încă de pe pământ au ceva din înfăţişarea lor din planul eternităţii eshatologice, prin ei transpare viaţa eternă a veacului viitor. Unul dintre sfinţii rugători în faţa scaunului slavei Lui Dumnezeu pentru neamul omenesc este şi sfânta Agafia de la mănăstirea Cuşelăuca, care este cinstită de către creştinii din ţara noastră.
Cuvioasa Agafia s-a născut în anul 1819 în satul Păsăţel (Ucraina) în familia lui Ioan şi Eudochia Maranciuc. Familia pentru ea a fost prima biserică şi şcoală. Părinţii ei mergeau des la locurile sfinte, având o evlavie aparte pentru Lavra Pecerska de la Kiev. Micuţa Agafia dorind şi ea de a se închina sfinţilor cinstiţi la Lavra Pecerska îi ruga cu lacrimi în ochi să o ia cu ei, dar părinţii cunoscând greutăţile drumurilor o lăsau în grija apropiaţilor. Ei nici nu bănuiau cât de mare era dorinţa micuţei de a se închina sfintelor moaşte. Odată, pe când avea doar şase ani, îndemnată fiind de harul sfântului Duh, fiind lăsată sub supravegherea rudelor, fetiţa a hotărat că poate ajunge şi singură la Kiev. În drum spre Pecerska Lavra cade într-o fântână pustie şi adâncă, rănindu-şi grav ambele picioare. Părinţii au revenit de la Kiev, neştiind nimic de plecarea ei spre Lavra Pecerska, cu tristeţe au trăit pierderea fiicei şi au plans-o ca trecută în lumea celor drepţi.
Se spune că micuţa Agafia a stat în această fântână trei ani, doar ajutată de Dumnezeu şi de îngeri, care, potrivit unor mărturii, au hrănit-o cu mană cerească. Agafia a mărturisit că în fiecare zi doi porumbei îi aduceau de mâncare şi o încălzeau. Aproape de fântână, unde de mult timp se afla Agafia, păştea turmele sale un baci pe nume Dumitru, care se deosebea de alţii prin bunătatea sufletească. Odată el a auzit o melodie îngerească, care venea din fântână. Astfel a fost descoperită Agafia. Baciul a scos-o din fântână şi a dat de veste părinţilor. Agafia a ajuns în casa părintească înconjurată de grijă şi dragoste. Dar micuţa, dintr-o fire veselă şi vorbăreaţă, în urma şederii sale în acea fântână s-a transformat în una taciturnă, tot timpul îl petrecea în rugăciune.
Pentru ea acest timp îndelungat a fost binecuvântare şi cunoaştere a lui Dumnezeu. Peste ea au dat multe boli şi suferinţe, dar Dumnezeu i-a oferit harul facerii de minuni. La patul ei de boală se adunau mulţi nenorociţi şi sărmani, iar Agafia, cu sfatul şi rugăciunile sale curate, le uşura tuturor suferinţele. În casa părintească la ea au venit doi călugări athoniţi, care i-au dăruit Sfânta Evanghelie ca semn de binecuvântare de la Muntele Sfânt. Acest mare dar din partea părinţilor veniţi de la Sfântul Munte a fost binecuvântat, deoarece viaţa ei a fost o Evanghelie trăită. Pentru ea Evanghelia a fost viaţă şi viaţa ei a fost o evanghelie întruchipată. Casa părintească, unde locuia Agafia era pentru mulţi un loc de mângâiere şi întărire a credinţei. Cuvioasa Agafia prin rugăciunile sale către Domnul milostiv îi vindeca pe cei bolnavi, le dădea grai celor ce nu-l aveau, întorcea vederea orbilor şi auzul surzilor. Însă nu mult timp casa părintească a fost adăpost pentru cei ce căutau liniştea sufletească.
Într-o bună zi, Agafia a avut un vis: Maica Domnului i-a poruncit să-şi ducă viaţa la cea mai săracă mănăstire din Basarabia – Cuşelăuca. La vârsta de numai 12 ani, cuvioasa Agafia vine la Mănăstirea Cuşelăuca, fiind primită de către stareţa Irina. Această vârstă corespundea cu vârsta pe care o avea Maica Domnului când a fost adusă la templu de către sfinţii părinţi Ioachim şi Ana. Mănăstirea Cuşelăuca a devenit pentru ea o adoua casă, în care se putea ruga şi mântui. Aici, în acestă obşte monahală, Agafia a continuat să ajute oamenii, îndrumandu-i şi rugându-se pentru ei. Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu în viaţă, mulţi pelerini păşeau spre această obşte monahală, rugându-se şi întâlnindu-se cu chipul plin de smerenie şi blândeţe a fericitei Agafia. În această perioadă mănăstirea cunoştea o perioadă de urcuş duhovnicesc şi edilitar. Tot mai multe tinere doreau să-şi închine viaţa slujirii monahale.
Fericita Agafia, a vieţuit la Mănăstirea Cuşelăuca 42 de ani, timp în care nu s-a ridicat niciodată din pat din cauza bolii. Viaţa ei plină de suferinţă a fost un exemplu de mărturisire şi trăire a Evangheliei lui Hristos. Suferinţa ei o a fost o adevărată pedagogie pentru întreaga obşte monahală, pentru pelerinii veniţi la Mănăstirea Cuşelăuca, cât şi pentru creştinii de astăzi trăitori în acest secol al post-modernismului. Suferinţa ei a fost model de răbdare şi întărire pentru toţi creştinii aflaţi în suferinţă şi pe paturile de boală. La 9 iunie 1873 Agafia s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului. Se spune că după ce a primit Sfânta Împărtăşanie, faţa Agafiei lumina cu o lumină neobişnuită. Lumina care a cuprins-o pe Fericita Agafia, este slava suferinţei şi răbdării sale, este lumina dreptei credinţe, este lumina slavei lui Dumnezeu, este lumina celor ce au mărturisit taina dreptei credinţe. În ultimele luni ale vieţii sale, Cuvioasa Agafia discuta mult cu egumena şi cu surorile mănăstirii, îndemnându-i pe toţi să-şi ducă crucea vieţii cu linişte şi pocăinţă. Cuvioasa Agafia, înainte de trecerea sa din viaţă, a promis că nu va părăsi mănăstirea şi va da ajutor celor care se roagă ei.
Prin viaţa ei plină de suferinţă şi mărturisire fericită Agafia, a prevăzut înflorirea şi apoi decăderea vieţii mănăstirii, ceea ce s-a şi întâmplat în anii prigoanei comuniste, când miliţia sovietică a închis bisericile, a naţionalizat pământurile mănăstireşti, iar pe măicuţe le-au pus să lucreze în colhoz. Pe unii creştini îi certa rău, apoi îi liniştea şi le promitea rugăciunile ei. Aceasta se confirmă prin multele minuni care se întâmplă la mormântul ei, dar şi la racla cu moaştele cuvioasei, ce se află spre închinare la mănăstirea Cuşelăuca. Ar fi bine ca toţi creştinii să cunoască minunile pe care le-a făcut şi le face Cuvioasa Agafia.
Viaţa, suferinţa şi minunile fericitei Agafia, sunt desprinse din mărturiile celor ce le-au văzut, şi au simţit ajutorul ei, în rugăciunile adresate către ea. De minunile şi puterea credinţei ei, ne putem împărtăşi toţi creştinii ce ne îndreptăm spre mănăstirea Cuşelăuca. Să o cinstim pe această sfântă preaslăvită pe pământul neamului nostru, dăruită nouă spre întărirea credinţei noastre, spre exemplul mărturisirii credinţei noastre şi spre mântuirea neamului nostru, căci un neam e slăvit prin numărul de sfinţi pe care i-a născut.
Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bibliografie
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 25.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 617, f. 5.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 13.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 109 , f. 1.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 109 , f. 29.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 408, f. 100.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 617, f. 7.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 13.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 15.
• Pr. D. Iavorschi, Cronica eparhiei, Slujbele din Sf. Mănăstiri Coşelauca şi Dobruja săvârşite în zilele de 21 şi 22 Noiembrie 1942, de P. S. Partenie, în Biserica Basarabeană, an. I, 1942, nr. 6, p. 379.