Ortodox.it

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăț a ajuns în pământurile Italiei

1

Din Mila și cu Ajutorul Bunului Dumnezeu, dar și în urma mai multor cereri a enoriașilor moldoveni din diferite parohii ortodoxe din Italia, cu Binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a Întregii Moldove și a PS Antonie, Episcop de Bogorodsk, vicar Patriarhal și administratorul parohiilor Patriarhiei Moscovei în Italia, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăț a ajuns în pământurile Italiei.

Această mare Sfințenie a Ortodoxiei moldave a fost întâmpinată cu mare bucurie de un sobor de preoți și numeroși credincioși.

Icoana a fost prezentă în premieră la Biserica Ortodoxă cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din or. Faenza, Italia în data de 5 și 6 martie, unde cu acest prilej s-a oficiat Sfânta Liturghie de un sobor de slujitori împreună cu Prot. mitr. Veniamin Onu.

Credincioșii veniți la slujbă au avut o ocazie unicală să se închine în fața Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăț, ocrotitoarea Moldovei.

În perioada ce urmează Icoana se va afla spre închinare în bisericile ortodoxe din orașele:

Vicenza, biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae din or.Vicenza – 19 și 20 Martie

Reggio Emilia, biserica cu hramul Sf. Xenia de Petersburg din or. Reggio Emilia – 9 Aprilie

Fidenza, biserica cu hramul Sf. Treime din or. Fidenza – 10 Aprilie

Îndemnăm cu drag toată suflarea ortodoxă, pe toți compatrioții noștri să profite de acest deosebit prilej de a se închina Maicii Domnului de la Hârbovăț pentru vindecarea trupului și a sufletului și nu în ultimul rând pentru întărirea credinței.

Pentru mai multe detalii referitor la programul aflării Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăț pe teritoriul Italiei, vă rugăm să contactați persoanele responsabile la nr. de telefon: 3293786451

Preoții și credincioșii care doresc sa solicite Icoana în parohiile lor sunt rugați să contacteze la numărul de telefon afișat mai sus.

Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare!

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters