Ortodox.it

Duminica Floriilor sărbătorită la biserica cu hramul „Sf. Treime” din or. Fidenza

DSCF5517

„Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el,

precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!

Iată Împăratul tău vine,șezând pe mânzul asinei (Ioan 12, 14-15)

În Biserica Ortodoxă a fost prăznuită ieri Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor drept Duminica Floriilor, datorită ramurilor de finic şi salcie şi florilor aduse drept recunoştinţă Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de vice parohul acestui sfânt așezământ Prot. Serghei Cornea, înconjurat de numeroși creștini.

După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Ioan Evanghelistul, Prot. Serghei Cornea a venit cu un cuvânt de suflet la tema sărbătorii: „Dragii noştri, am ajuns la măreţul praznic al Floriilor. Să-l întâmpinăm şi noi pe Hristos, asemenea celor care erau martorii intrării Sale în Ierusalim. Credem că Dumnezeu nu aşteaptă atât ramurile înverzite, cât sufletele primenite după o perioadă de post şi rugăciune. Să-i permitem lui Hristos să intre în viaţa noastră şi să o sfinţească, căci viaţa unui creştin este cu şi întru Hristos.

Vom intra în cea mai strictă săptămână – a Patimilor – conştientizând că păcatul nu zideşte, dar condamnă şi omoară. Omenirea a ajuns atât de departe, încât l-a răstignit pe Dumnezeu. Să fim, deci, cu luare aminte, omorându-ne patimile şi păcate noastre, pentru a fi vrednici de Înviere.”

După slujbă părintele Serghei a sfinţit stâlpările cu care au venit credincioşii la rugăciune.

La final părintele Serghei a adus sincere mulțumiri parohului acestei biserici Prot. mitr.Veniamin Onu pentru efortul depus la lucrările de reparație și  amenajare a bisericii.

 

 

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters