Ortodox.it

De sărbătoarea Soborului Sf. Ioan Botezătorul, Prot. mitr. Veniamin Onu a liturghisit la biserica cu hramul Sf. Spiridon al Trimitundei din Chișinău

Joi, 21 ianuarie 2022, de sărbătoarea Soborului Sf. Ioan Botezătorul, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, al Chișinăului și al Întregii Moldove, Prot. mitr. Veniamin Onu, parohul bisericii Sf. Irh. Nicolae din Vicenza a liturghisit la biserica cu hramul Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, a Institutului de Medicină Urgentă din mun. Chișinău.

Părintele Veniamin a răspuns cu drag invitației preotului paroh Prot. mitr. Mihail Bortă de a sluji împreună dumnezeiasca slujbă în această biserică nouă, ce a fost sfințită în anul 2019 de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul parohiei, condus de presbitera Magdalena Bortă.

La Liturghie au participat credincioși, colaboratori ai Spitalului de Urgență, veniți să-l cinstească în rugăciune pe cel mai mare dintre sfinți: Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

Sfintei Liturghii a urmat un Tedeum, după care toți cei prezenți au fost miruți și felicitați cu sfânta sărbătoare a Sf. Ioan Botezătorul.

Sfinte Ioane, preacinstite, Înaintemergătorule al Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters