Ortodox.it

Știri

martie 31, 2015

Întocami voievodului Ștefan cel Mare întemeietor și ctitor de comunități ortodoxe

IMG_00901Despre activitatea misonar-pastorală a Prot. Veniamin Onu, aflăm mai multe dintr-un material publicat pe siteul diasporei ortodoxe a moldovenilor din Italia www.ortodox.it

Cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir, Prot. Veniamin Onu se află în Italia împreună cu familia sa din anul 2003. în această perioadă, cu ajutorul bunului Dumnezeu, a reuşit să obţină nu puţine lucruri.

Astfel, după ce a obţinut actele pentru Italia pe motiv religios, a dus tratative cu episcopul catolic de Fidenza mons. Maurizio Gali în vederea deschiderii unei mici biserici în acest oraş. În octombrie 2003, obţinând locaşul, a început împreună cu primii trei-patru creştini să facă primele rugăciuni. În scurt timp, după ce numărul creştinilor a crescut, a fost oferită o biserică mai mare, numită în cinstea Sfintei Treimi. Actual în acest sfânt locaș regulat este oficiată Sf. Liturghie de către Prot. Serghei Cornea. Citeşte mai departe…

martie 30, 2015

Un nou Altar de rugăciune în mun. Chişinău

31399049

Cu Mila şi Ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir în raza municpiului Chişinău se va sfinţi temelia pentru un nou locaş de cult.

În urma mai multor tratative, comunitatea ortodoxă nou înfiinţată, a decis aducerea unei bisericuţe de lemn din România şi amplasarea acesteia pe terenul oferit de municipalitate. Citeşte mai departe…

martie 21, 2015

Părintele Veniamin Onu – Despre post, împărtăşanie, milostenie, modă și plăcerile trecătoare

IMG_8459

Despre post, împărtăşanie, milostenie, modă și plăcerile trecătoare (Părintele Veniamin Onu, parohul bisericilor din Vicenza, Fidenza și Reggio Emilia, Italia – meditații duhovnicești pentru creștinii zilelor noastre )

Să ne deprindem de a posti. În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Citeşte mai departe…

martie 9, 2015

„Postul Mare” („Великий пост”) (subtitrat în română)

„Postul Mare” („Великий пост”) / Un film documentar despre Postul Mare

Ce este Postul Mare? Mulți privesc această perioadă doar ca o lipsire de unele produsele obişnuite pentru ei şi ca rezultat nu obţin nimic mai mult decât foame și frustrare. Sau în cel mai bun caz pierderea a câtorva kilograme în plus. Care este atunci greşeala noastră? Citeşte mai departe…

martie 2, 2015

Sfântul Nicolae Velimirovici – Gânduri pentru a doua săptămână a Postului Mare

sarakosth204

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.” Citeşte mai departe…

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters