Ortodox.it

Gânduri duhovnicești

martie 15, 2017

Prot. Veniamin Onu: De unde atâta invidie, ură în noi, oamenii…

Zice părintele Veniamin Onu: De multe ori mi-am pus întrebarea, de unde atâta invidie, ură în noi, oamenii… Mereu judecăm pe aproapele nostru arătând cu degetul la păcatele altuia, dar nu ne uităm la noi înșine, că suntem cu mult mai păcătoși decât persoana pe care o judecăm.

Cine poate să confirme că nu a greșit, nu a mințit, nu a furat, nu a invidiat și nu a judecat, să facă un pas înainte și să mărturisească zicând, eu sunt drept și de aceea am dreptul să păcătuiesc!…

Dar odată ce suntem mai păcătoși ca altcineva, oare nu e mai bine să ne scoatem bârna din ochiul nostru și apoi paiul din ochiul aproapelui.

Pe această cale, frați creștini, Vă propun spre lectură următorul articol tematic:

„Sunt un invidios şi un amărât; mă roade fericirea prietenului meu”

Nu se naşte în sufletele oamenilor o patimă mai pierzătoare decât invidia; supără foarte puţin pe cei din jur, dar pricinuieşte în primul rând un rău personal celui stăpânit de această pornire nestăpânită. După cum rugina mănâncă fierul, tot aşa şi invidia roade sufletul invidiosului. Dar, mai bine spus, după cum viperele, potrivit spuselor oamenilor, mănâncă, la naşterea lor, pântecele care le-a zămislit, tot aşa şi invidia obişnuieşte să sfâşie sufletele celor care au odrăslit-o.

„Invidiosul admiră bogăţia altuia după ce-a pierdut-o”

Invidia este o întristare pentru bunăstarea aproapelui. Din această pricină pe invidios niciodată nu îl părăseşte nici supărarea, nici mâhnirea. A rodit mult ţarina vecinului? Este plină casa vecinului de tot ce-i trebuie pentru viaţă? Nu-l părăseşte veselia? Ei bine, toate acestea întreţin boala şi măresc durerea invidiosului. Aşa că se aseamănă cu un om gol, lovit din toate părţile. Este cineva voinic, sănătos? Starea lui îl răneşte pe invidios! Este altul mai frumos la chip? Altă rană pentru invidios! Cutare depăşeşte pe mulţi prin talentele sale? Este cineva cinstit şi admirat pentru înţelepciunea şi darul vorbirii? Este un altul bogat, îi place nespus să dăruiască şi să împărtăşească din averea sa pe cei săraci? Este lăudat mult de cei cărora le face bine? Ei bine, toate acestea sunt lovituri şi răni care-l lovesc drept în inimă. Şi grozăvia bolii stă în aceea că nu poate să şi-o mărturisească; dimpotrivă, stă cu capul aplecat, cu ochii în pământ, este buimac, plângăreţ, mistuit de răutate. Dacă-l întreabă cineva de ce suferă, îi e ruşine să-şi mărturisească tot chinul sufletului şi să spună: „Sunt un invidios şi un amărât; mă roade fericirea prietenului meu; bunăstarea fratelui meu mă face să plâng de durere; nu pot suferi să văd faptele bune ale altora; orice bunăstare a altui om mă face nenorocit!” Aşa ar grăi dacă ar vrea să spună adevărul. Dar nu vrea să mărturisească nimic din toate chinurile lui; ţine boala în adâncul sufletului şi boala îi roade încetul cu încetul măruntaiele şi-l topeşte.

„Invidiosul este duşman al celor prezente, dar prieten al celor pierdute”

Nici nu caută doctor pentru boala lui, dar nici nu poate să descopere un leac vindecător, deşi sunt pline Scripturile de astfel de leacuri. Aşteaptă o singură uşurare a bolii lui: să vadă căderea unuia dintre cei invidiaţi. Ura i se termină numai când îl vede pe cel invidiat nefericit din fericit cum era; când vede ajuns vrednic de milă pe cel admirat de toată lumea. Numai atunci se împacă cu el, numai atunci îi este prieten, când îl vede lăcrimând, când îl vede jelind. Nu se bucură cu cel vesel, dar plânge cu cel îndurerat. Îl căinează că i s-a schimbat soarta, că a căzut într-o stare atât de jalnică; ridică în slava cerului, prin cuvinte, starea lui fericită de mai înainte nu din dragoste de om, nici din simpatie, ci pentru a-i face şi mai grea nenorocirea. Pe copil îl laudă după ce a murit şi-l slăveşte cu nenumărate elogii, că era frumos la chip, că era deştept, că era destoinic în toate; dacă ar trăi, n-ar întrebuinţa un limbaj atât de elogios. De vede însă că şi alţii îl acoperă cu laude, se schimbă iarăşi şi pizmuieşte pe cel mort. Invidiosul admiră bogăţia altuia după ce-a pierdut-o; laudă şi preaslăveşte frumuseţea, vigoarea şi sănătatea cuiva, după ce s-a îmbolnăvit. Şi, pe scurt, invidiosul este duşman al celor prezente, dar prieten al celor pierdute.

„Invidia este o boală a prieteniei”

Ce poate fi mai pierzător decât această boală? Este distrugerea vieţii, ruina firii, vrăjmaşă a darurilor dumnezeieşti, împotrivire faţă de Dumnezeu. Cine l-a pornit pe demon, începătorul răutăţii, la război împotriva oamenilor? Oare nu invidia? Prin invidie demonul s-a arătat pe faţă luptător împotriva lui Dumnezeu; s-a mâniat pe Dumnezeu din pricina marilor daruri date de Dumnezeu omului; şi, pentru că n-a putut să se răzbune pe Dumnezeu, s-a răzbunat pe om. (…)

Invidia este un fel de duşmănie care se poate înlătura cu foarte mare greutate. Pe scurt, binefacerile îmblânzesc pe duşman; pe invidios, însă, şi pe răutăcios, binefacerea făcută lui îl întărâtă şi mai mult. Şi cu cât i se face mai mult bine, cu atât se revoltă mai mult, se supără şi se arată mai nemulţumit. Şi este mai mare durerea pricinuită de faptul că binefăcătorul are putinţa să-i facă bine decât mulţumire de pe urma binefacerilor primite.

Pe care fiară n-o depăşesc invidioşii prin răutatea lor? Pe care animal neîmblânzit nu-l întrec în sălbăticie? Câinii se îmblânzesc dacă le dai de mâncare; leii devin supuşi dacă sunt îngrijiţi; invidioşii însă se sălbăticesc şi mai mult dacă li se poartă de grijă. (…)

Scitul nu este pizmuit de egiptean, ci de unul de acelaşi neam cu el; iar între cei din acelaşi neam, fiecare este pizmuit nu de oameni necunoscuţi, ci de cunoscuţii lui; iar dintre cunoscuţi, invidia ia naştere între vecini, între cei de aceeaşi meserie şi, în general, între cei care sunt în cele mai strânse legături; şi iarăşi, dintre aceştia, invidia îşi face loc între cei de aceeaşi vârstă, între neamuri, între fraţi. Pe scurt, invidia este o boală a prieteniei, după cum mălura este boala grâului. Singurul lucru vrednic de laudă în această patimă este că invidia ajunge cu atât mai împovărătoare pentru invidios, cu cât este cultivată mai mult. După cum săgeţile aruncate cu putere se întorc asupra celui care le-a aruncat dacă se izbesc de ceva tare şi rezistent, tot aşa şi pornirile invidiei nu supără deloc pe cel invidiat, ci sunt răni tocmai pentru invidios. Care om a micşorat cu ceva prin invidie calităţile şi bunurile aproapelui său? Invidiosul se pierde pe el însuşi, topindu-se de întristare. (…)

„Invidioşii se cunosc după faţă”

Să fugim de acest păcat de nesuferit. Invidia este învăţătura şarpelui, născocirea demonilor, sămânţa duşmanului, arvuna iadului, piedică evlaviei, cale spre gheenă, lipsire de Împărăţia cerurilor.

Invidioşii se cunosc oarecum după faţă. Privirea le este uscată şi lipsită de strălucire, obrazul posomorât, sprâncenele încruntate, sufletul tulburat de patimă, fără putinţă de a judeca adevărat lucrurile. Pentru ei fapta virtuoasă nu este vrednică de laudă, talentul oratoric nu-i împodobit cu bună-cuviinţă şi eleganţă retorică; pentru ei nimic nu este vrednic de urmat şi de slăvit. Şi după cum vulturii se îndreaptă spre locurile rău mirositoare, trecând în zborul lor peste multe livezi şi peste multe locuri încântătoare şi bine mirositoare, şi după cum muştele trec pe lângă lucrurile sănătoase şi se grăbesc spre răni, tot aşa şi invidioşii nu dau nici o atenţie faptelor strălucite şi măreţe din viaţă, ci se opresc asupra celor putrede.Dacă se întâmplă să greşească cineva cu ceva, cum e cazul cu multe dintre faptele oamenilor, apoi această greşeală o fac cunoscută cu intenţia de a caracteriza prin ea pe cel care a săvârşit-o, ca şi caricaturiştii care fac portretele celor pictaţi luând ca o caracteristică generală nasul lor strâmb sau o cicatrice, sau vreo schilodire provenită fie din naştere, fie de pe urma vreunei boli. Invidioşii sunt grozavi în a batjocori faptele vrednice de laudă prin răstălmăcirea dată lor, sunt destoinici în a calomnia virtutea, înfăţişând-o prin viciul cu care se învecinează.Pe cel curajos îl numesc obraznic, iar pe cel cuminte şi înfrânat, nesimţitor; pe cel drept îl numesc om fără de inimă, iar pe cel chibzuit, viclean. Pe cel mărinimos îl bârfesc ca pe un om de prost-gust, iar pe cel cu inima largă, ca pe un risipitor; şi, dimpotrivă, pe cel econom îl numesc zgârcit. Pe scurt, invidiosul nu se sfieşte de a da oricărui fel de virtute numele viciului potrivnic virtuţii.

„Să nu socotim mare şi extraordinar cele omeneşti”

Ce vom face? Vom mărgini cuvântarea noastră la acuzarea acestui viciu? Aceasta însă ar însemna să vindecăm boala numai pe jumătate. Nu este fără de folos, într-adevăr, a arăta celui stăpânit de acest păcat cât este de mare boala sa, spre a-l face să şi-o îngrijească după cum merită. A-l lăsa însă aici, fără a-l povăţui spre o însănătoşire deplină, înseamnă a-l lăsa pe cel suferind pradă bolii.

Ce vom face deci? Cum vom proceda ca de la început să nu pună stăpânire pe noi această boală sau, dacă ne stăpâneşte, să scăpăm de ea?

Mai întâi, să nu socotim mare şi extraordinar cele omeneşti: nici bogăţia pe care o au unii oameni, nici slava, care piere, nici bunăstarea trupului.Că noi nu numim bunuri lucrurile trecătoare; noi suntem chemaţi să ne împărtăşim de bunurile cele veşnice şi adevărate. Dacă vom cugeta aşa, atunci bogătaşul nu mai este de invidiat din pricina bogăţiei sale, înalţii demnitari nu mai sunt de pizmuit din pricina marii lor dregătorii, nici cel puternic, din pricina tăriei trupului lui, şi nici cel înţelept, din pricina superiorităţii lui intelectuale. Toate acestea sunt, în mâinile celor care le întrebuinţează bine, numai nişte mijloace pentru săvârşirea virtuţii; fericirea nu stă în ele; dar cel care le întrebuinţează în chip rău este un om vrednic de milă, ca şi cel care se răneşte de bunăvoie cu sabia pe care a primit-o ca să se apere de duşmani. Dacă omul întrebuinţează aceste daruri bine şi după dreapta judecată şi este administrator al bunurilor primite de la Dumnezeu, fără să le păstreze pentru propria sa desfătare, atunci este vrednic de a fi lăudat şi iubit şi pentru iubirea de fraţi, şi pentru dărnicia firii lui.

Un altul se distinge prin deşteptăciunea sa, este un orator talentat al cuvântului lui Dumnezeu şi tălmăcitor al cuvintelor Sfintei Scripturi. Să nu invidiezi pe un astfel de om şi nici să nu voieşti să tacă tălmăcitorul cuvintelor dumnezeieşti dacă, prin harul Sfântului Duh, este aprobat şi lăudat de ascultători. Căci el este spre binele tău şi ţi s-a trimis prin acel frate darul învăţăturii, dacă voieşti să-l primeşti.Mai mult, nimeni nu astupă izvorul care curge, nimeni nu-şi acoperă ochii la lumina soarelui, nici nu le pizmuieşte, ci doreşte să se bucure de ele. Pentru ce nu asculţi cu bucurie când curge în biserică din belşug cuvântul duhovnicesc şi când inima evlavioasă izvorăşte din harurile Duhului? Pentru ce nu primeşti cu mulţumire folosul ce-l ai în urma acestor daruri? Te muşcă însă aplauzele ascultătorilor şi ai voi să nu se folosească nimeni şi să nu fie nimeni care să laude? Cum îţi vei dezvinovăţi o astfel de purtare în faţa Judecătorului inimilor noastre?

Trebuie să considerăm binele sufletesc ca o frumuseţe naturală. Trebuie să iubim şi să preţuim şi pe cel care are multă bogăţie, ca şi pe cel cu funcţie înaltă sau cu sănătate trupească, dacă le întrebuinţează după dreapta judecată, socotindu-le mijloace obşteşti de trai, când dă, de pildă, cu inimă largă din averea sa celor lipsiţi, când îşi pune trupul în slujba celor bolnavi, când socoteşte toată averea sa nu atât a lui, cât mai mult a oricărui om în nevoie. Dar pe un om care nu întrebuinţează aşa aceste mijloace obşteşti de trai, pe el trebuie să-l socotim mai degrabă nenorocit decât de invidiat, ca pe unul ce are mai multe prilejuri de a fi rău, căci prisosul mijloacelor de trai şi de bogăţie este spre pierderea lui. Dacă bogăţia ajunge un mijloc pentru săvârşirea nedreptăţii, atunci bogatul este vrednic de plâns; dar dacă bogăţia este pusă în slujba virtuţii, atunci nu mai poate da loc invidiei, că foloasele bogăţiei sunt puse în chip obştesc la îndemâna tuturor, afară numai dacă cineva, din pricina marii lui răutăţi, pizmuieşte propriul său bine.

Duplicitatea de caracter se naşte în oameni mai ales din pricina invidiei

Şi, pe scurt, dacă te ridici cu mintea deasupra celor omeneşti şi priveşti la ceea ce este cu adevărat frumos şi merită să fie lăudat, atunci niciodată nu vei socoti vrednic de fericit şi de invidiat vreunul din lucrurile cele pământeşti şi pieritoare. Dacă gândeşti aşa şi nu te minunezi de cele lumeşti ca de nişte lucruri mari, atunci este cu neputinţă să te cuprindă invidia. Dar dacă doreşti negreşit slava şi vrei să te arăţi mai presus de ceilalţi oameni şi nu suferi să fii al doilea – că şi starea aceasta dă naştere la invidie -, atunci mută-ţi ambiţia ta, ca pe un curent de apă, spre dobândirea virtuţii. Nu căuta să te îmbogăţeşti cu orice preţ şi nici să fii cu bun nume în lucrurile lumeşti. Toate acestea nu stau în puterea ta. Dimpotrivă, caută să fii drept, curat sufleteşte şi trupeşte, înţelept, curajos şi răbdător în suferinţele pentru credinţă. Lucrând aşa, te mântuieşti şi pe tine însuţi şi vei avea strălucire mai mare pentru nişte bunuri mai mari. Da, virtutea stă în puterea noastră şi poate fi dobândită de omul sârguitor; belşugul de avuţie, însă, frumuseţea trupului şi înălţimea funcţiilor nu stau în puterea noastră. Aşadar, dacă virtutea este un bun mai mare şi mai durabil şi dacă toţi mărturisim că este de preferat, înseamnă că trebuie s-o urmăm. Dar este cu neputinţă să se nască în sufletul nostru virtutea, dacă sufletul nu ne e curăţit de celelalte patimi şi, înainte de toate, de invidie.

Nu vezi cât de mare rău este făţărnicia? Şi ea este un rod al invidiei. Că duplicitatea de caracter se naşte în oameni mai ales din pricina invidiei, când ţin în adâncul sufletului ură, iar faţa lor e colorată de dragoste, ca şi stâncile din mare care, acoperite de puţină apă, sunt pentru corăbierii care nu se feresc de ele un rău neprevăzut.

Aşadar, dacă de pe urma invidiei curg fără încetare peste noi, ca dintr-un izvor, moartea, pierderea adevăratelor bunătăţi, înstrăinarea de Dumnezeu, tulburarea legilor şi, în acelaşi timp, răsturnarea tuturor bunurilor din viaţă, să ascultăm pe apostoli şi „să nu alergăm după slava deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii”, ci mai degrabă să fim „buni, miloşi, iertându-ne unii pe alţii, după cum şi Dumnezeu ne-a iertat pe noi, în Hristos Iisus”, Domnul nostru, Căruia slavă înălţăm împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!

(Fragmente din Omilia a XI-a (Despre invidie) a Sfântului Vasile cel Mare, din volumul „Omilii şi cuvântări” (PSB 1), traducere din limba greacă şi introducere de pr. Dumitru Fecioru, text revăzut şi notă asupra ediţiei de Constantin Georgescu, note de pr. Dumitru Fecioru, Constantin Georgescu şi Alexandru Mihăilă, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, pp. 188-197)

ianuarie 3, 2017

Să dăruim oamenilor pe care îi întâlnim iubire din iubirea lui Hristos

Felicitare din partea protoiereului mitrofor Veniamin Onu, adresată credincioșilor din parohiile moldoveneşti din  oraşele Vicenza, Fidenza, Reggio Emilia, Italia.

Cu prilejul Ajunului Sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos, Anului Nou 2017, Vă adresez tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, împreună cu urarea tradițională: La Mulți Ani!”

La Nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem, îngerii din ceruri preamăresc pe Dumnezeu și cheamă pe oameni să trăiască pe pământ în pace și bunăvoire. Păstorii din Betleem primesc pe Pruncul Iisus cu bucurie, iar Magii de la Răsărit Îi aduc daruri de mare preț ca unui împărat: aur, tămâie și smirnă.

Prin urmare, Sărbătoarea Nașterii Domnului ne cheamă să dăruim oamenilor pe care îi întâlnim iubire din iubirea lui Hristos, pace și bucurie, lumină și speranță, mai ales celor bolnavi și singuri, săraci și neajutorați.

De asemenea, Vă îndemn în aceste zile sfinte să ne rugăm împreună pentru toți cei care suferă din cauza războaielor, a persecuțiilor și a violenței în diferite părți ale lumii, ca Hristos-Domnul Păcii să îi ajute să nu-și piardă speranța păcii şi a mântuirii.

Orarul Slujbelor de Naşterea Domnului.

07.01.2017 Sâmbătă, ora 10.00 Sfânta Liturghie.

08.01.2017 Duminică, ora 10.00 Sfânta Liturghie. Biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” or. Vicenza, via. Porta Santa Croce 55, Italia. Tel. +393293786451 info.

 

septembrie 22, 2016

Despre taxele stabilite în biserică. Continuare la „Părinte, vrem să ne căsătorim. Cât ne costă?”

14454737_1654409764850800_623890691_n– Cât costă Botezul?

– Nu costă nimic, le-am răspuns.

„Aaaa, bine, Părinte, vă mulțumim pentru Botez”, i-am petrecut cu privirea, cum au urcat într-o limuzină Hammer lungă cât trenul:))) și au plecat la masa de sărbătoare, pregătită într-un restaurant din centrul orașului.

Peste un timp, am aflat că tinerii s-au împrumutat de la bancă pentru o masă de sărbătoare bogată, pentru haine și cadouri scumpe, pentru servicii foto, video de sute de euro ora. Totul bine și frumos, doar de cutia milei, de mica lor jertfă pentru Casa Domnului au uitat…

Pentru toate au găsit, dar pentru Casa Domnului au uitat. Și acuma nu voi fi fățarnic spunând că preoții nu au nevoie de bani. Biserica și slujitorii Altarului sunt obligați prin lege încă de la Moise să se hrănească de la Altar.

Doar și biserica are cheltuielile sale ce necesită a fi achitate la rândul lor: apă, gaz, lumină, iar o mare parte din categoria celor care calcă din paști în paști pragul bisericii, nu țin cont de acest lucru cu părere de rău.

Iată de aici și apar taxele în unele biserici… când preotul împreună cu consiliul parohial, pentru a face față cheltuielilor curente, recurg la taxe.

Dacă să vorbesc de persoana mea, cât de greu nu mi-a fost, nici într-o biserică din cele pe care le păstoresc, aici în Italia, nu am pus taxe la nimic, nici la botezuri, nici la cununii, nemaivorbind de înmormântări.

Dacă vreți să vă convingeți de cele spuse de mine, veniți în Casa Domnului și veți vedea!

Nu vă vom refuza, chiar de veniți pe jos, sau cu limuzina, încălțați în pantofi de firmă sau  în sandale de la second hand, or Dumnezeu nu se uită la cele lumești, ci la inima omului…

Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați la tel +393293786451, sau vizitați site-ul www.ortodox.it

(Părintele Veniamin Onu, Gânduri din agenda duhovnicească)

PS. Foto din arhiva personală: persoane dragi sufletului meu, enoriași și ctitori ai bisericii ortodoxe din or.Vicenza

septembrie 17, 2016

Părinte, vrem să ne căsătorim. Cât ne costă? (I)

IF

Mai ales în ultima perioadă auzim tot mai multe nemulțumiri și discuții în rândul cetățenilor, legate de taxele stabilite în biserică.

Părinte, vrem să ne căsătorim. Cât ne costă? Am auzit această întrebare de nenumărate ori…

La bisericile unde slujesc de ani buni nu sunt prețuri decât la ceea ce se comercializează. Și dacă pentru o lumânare pe care vreau s-o aprindă când intră în biserică credincioşii trebuie să achite, atunci, când e vorba de o slujbă, botez, cununie, etc. le spunem oamenilor că nu este taxă.

Totodată, trebuie să înţelegem că lăcaşurile de cult sunt întreţinute din donaţiile credincioşilor. Aceste donaţii se fac la Sfânta Liturghie şi la serviciile religioase, în principal. Și pentru ca parohia să aibă surse de existență, le explicăm credincioșilor: oameni buni, jertfiți după putințele Dvs și fie ca Bunul Dumnezeu să pimească Jertfa fiecăruia, pentru întreținerea Casei Domnului și a slujitorilor, rânduiți să se hrănească de la Altar.

(Părintele Veniamin Onu, Gânduri din agenda duhovnicească)

Va urma

august 18, 2016

Gânduri pentru Arhiereu la popas aniversar

IMG_9801-686x1024

„Arhiereul nu este ca să se mândrească, ci ca să fie el chipul smereniei lui Hristos care a spălat picioarele apostolilor, le-a sărutat și a murit pe cruce.” (Părintele Dumitru Zamisnicu 1910 – 1974)

Înalpresfințite Stăpâne, cuprins fiind de emoţie, respect, recunoştinţă şi veneraţie vă mărturisesc în mod deschis că m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Înalpreasfinţia Voastră… Citeşte mai departe…

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters