Fiinţele umane sunt create pentru a participa la calitatea de sfinţenie a lui Dumneu Cel în Treime. Starea de sfinţenie a fost împărtăşită umanităţii de către Hristos prin jertfa Sa pe cruce.
Dumnezeu revelându-Se, coborându-se, ne face părtaş sfinţeniei Sale. Atributul sfinţeniei lui Dumnezeu, este unul transcendent la care poate participa întreaga creaţie, de aceea şi scopul creaţiei este îndumnezeirea ei, adică sfinţenia ei. Sfinţenia lui Dumnezeu apare ca o măreţie care produce o infinită smerenie în om. Toţi creştinii sunt numiţi de către Sfântul Apostol Pavel ,,sfinţi”, dacă menţin în conştiinţă faptul sălăşluirii lui Hristos în ei la Botez şi dacă luptă pentru curăţie cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Toţi avem acces la sfinţenie, căci toţi ne putem uni cu Hristos prin Duhul Sfânt, o dată ce Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om. Sfinţii Părinţi au văzut sfinţenia într-o mare asemănare a omului cu Dumnezeu prin curăţirea de patimi şi prin virtuţile ce culminează în iubire. Prin acest urcuş duhovnicesc, chipurile sfinţilor încă de pe pământ au ceva din înfăţişarea lor din planul eternităţii eshatologice, prin ei transpare viaţa eternă a veacului viitor. Unul dintre sfinţii rugători în faţa scaunului slavei Lui Dumnezeu pentru neamul omenesc este şi sfânta Agafia de la mănăstirea Cuşelăuca, care este cinstită de către creştinii din ţara noastră.
Cuvioasa Agafia s-a născut în anul 1819 în satul Păsăţel (Ucraina) în familia lui Ioan şi Eudochia Maranciuc. Familia pentru ea a fost prima biserică şi şcoală. Părinţii ei mergeau des la locurile sfinte, având o evlavie aparte pentru Lavra Pecerska de la Kiev. Micuţa Agafia dorind şi ea de a se închina sfinţilor cinstiţi la Lavra Pecerska îi ruga cu lacrimi în ochi să o ia cu ei, dar părinţii cunoscând greutăţile drumurilor o lăsau în grija apropiaţilor. Ei nici nu bănuiau cât de mare era dorinţa micuţei de a se închina sfintelor moaşte. Odată, pe când avea doar şase ani, îndemnată fiind de harul sfântului Duh, fiind lăsată sub supravegherea rudelor, fetiţa a hotărat că poate ajunge şi singură la Kiev. În drum spre Pecerska Lavra cade într-o fântână pustie şi adâncă, rănindu-şi grav ambele picioare. Părinţii au revenit de la Kiev, neştiind nimic de plecarea ei spre Lavra Pecerska, cu tristeţe au trăit pierderea fiicei şi au plans-o ca trecută în lumea celor drepţi.
Se spune că micuţa Agafia a stat în această fântână trei ani, doar ajutată de Dumnezeu şi de îngeri, care, potrivit unor mărturii, au hrănit-o cu mană cerească. Agafia a mărturisit că în fiecare zi doi porumbei îi aduceau de mâncare şi o încălzeau. Aproape de fântână, unde de mult timp se afla Agafia, păştea turmele sale un baci pe nume Dumitru, care se deosebea de alţii prin bunătatea sufletească. Odată el a auzit o melodie îngerească, care venea din fântână. Astfel a fost descoperită Agafia. Baciul a scos-o din fântână şi a dat de veste părinţilor. Agafia a ajuns în casa părintească înconjurată de grijă şi dragoste. Dar micuţa, dintr-o fire veselă şi vorbăreaţă, în urma şederii sale în acea fântână s-a transformat în una taciturnă, tot timpul îl petrecea în rugăciune.
Pentru ea acest timp îndelungat a fost binecuvântare şi cunoaştere a lui Dumnezeu. Peste ea au dat multe boli şi suferinţe, dar Dumnezeu i-a oferit harul facerii de minuni. La patul ei de boală se adunau mulţi nenorociţi şi sărmani, iar Agafia, cu sfatul şi rugăciunile sale curate, le uşura tuturor suferinţele. În casa părintească la ea au venit doi călugări athoniţi, care i-au dăruit Sfânta Evanghelie ca semn de binecuvântare de la Muntele Sfânt. Acest mare dar din partea părinţilor veniţi de la Sfântul Munte a fost binecuvântat, deoarece viaţa ei a fost o Evanghelie trăită. Pentru ea Evanghelia a fost viaţă şi viaţa ei a fost o evanghelie întruchipată. Casa părintească, unde locuia Agafia era pentru mulţi un loc de mângâiere şi întărire a credinţei. Cuvioasa Agafia prin rugăciunile sale către Domnul milostiv îi vindeca pe cei bolnavi, le dădea grai celor ce nu-l aveau, întorcea vederea orbilor şi auzul surzilor. Însă nu mult timp casa părintească a fost adăpost pentru cei ce căutau liniştea sufletească.
Într-o bună zi, Agafia a avut un vis: Maica Domnului i-a poruncit să-şi ducă viaţa la cea mai săracă mănăstire din Basarabia – Cuşelăuca. La vârsta de numai 12 ani, cuvioasa Agafia vine la Mănăstirea Cuşelăuca, fiind primită de către stareţa Irina. Această vârstă corespundea cu vârsta pe care o avea Maica Domnului când a fost adusă la templu de către sfinţii părinţi Ioachim şi Ana. Mănăstirea Cuşelăuca a devenit pentru ea o adoua casă, în care se putea ruga şi mântui. Aici, în acestă obşte monahală, Agafia a continuat să ajute oamenii, îndrumandu-i şi rugându-se pentru ei. Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu în viaţă, mulţi pelerini păşeau spre această obşte monahală, rugându-se şi întâlnindu-se cu chipul plin de smerenie şi blândeţe a fericitei Agafia. În această perioadă mănăstirea cunoştea o perioadă de urcuş duhovnicesc şi edilitar. Tot mai multe tinere doreau să-şi închine viaţa slujirii monahale.
Fericita Agafia, a vieţuit la Mănăstirea Cuşelăuca 42 de ani, timp în care nu s-a ridicat niciodată din pat din cauza bolii. Viaţa ei plină de suferinţă a fost un exemplu de mărturisire şi trăire a Evangheliei lui Hristos. Suferinţa ei o a fost o adevărată pedagogie pentru întreaga obşte monahală, pentru pelerinii veniţi la Mănăstirea Cuşelăuca, cât şi pentru creştinii de astăzi trăitori în acest secol al post-modernismului. Suferinţa ei a fost model de răbdare şi întărire pentru toţi creştinii aflaţi în suferinţă şi pe paturile de boală. La 9 iunie 1873 Agafia s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului. Se spune că după ce a primit Sfânta Împărtăşanie, faţa Agafiei lumina cu o lumină neobişnuită. Lumina care a cuprins-o pe Fericita Agafia, este slava suferinţei şi răbdării sale, este lumina dreptei credinţe, este lumina slavei lui Dumnezeu, este lumina celor ce au mărturisit taina dreptei credinţe. În ultimele luni ale vieţii sale, Cuvioasa Agafia discuta mult cu egumena şi cu surorile mănăstirii, îndemnându-i pe toţi să-şi ducă crucea vieţii cu linişte şi pocăinţă. Cuvioasa Agafia, înainte de trecerea sa din viaţă, a promis că nu va părăsi mănăstirea şi va da ajutor celor care se roagă ei.
Prin viaţa ei plină de suferinţă şi mărturisire fericită Agafia, a prevăzut înflorirea şi apoi decăderea vieţii mănăstirii, ceea ce s-a şi întâmplat în anii prigoanei comuniste, când miliţia sovietică a închis bisericile, a naţionalizat pământurile mănăstireşti, iar pe măicuţe le-au pus să lucreze în colhoz. Pe unii creştini îi certa rău, apoi îi liniştea şi le promitea rugăciunile ei. Aceasta se confirmă prin multele minuni care se întâmplă la mormântul ei, dar şi la racla cu moaştele cuvioasei, ce se află spre închinare la mănăstirea Cuşelăuca. Ar fi bine ca toţi creştinii să cunoască minunile pe care le-a făcut şi le face Cuvioasa Agafia.
Viaţa, suferinţa şi minunile fericitei Agafia, sunt desprinse din mărturiile celor ce le-au văzut, şi au simţit ajutorul ei, în rugăciunile adresate către ea. De minunile şi puterea credinţei ei, ne putem împărtăşi toţi creştinii ce ne îndreptăm spre mănăstirea Cuşelăuca. Să o cinstim pe această sfântă preaslăvită pe pământul neamului nostru, dăruită nouă spre întărirea credinţei noastre, spre exemplul mărturisirii credinţei noastre şi spre mântuirea neamului nostru, căci un neam e slăvit prin numărul de sfinţi pe care i-a născut.
Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bibliografie
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 25.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 617, f. 5.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 13.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 109 , f. 1.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 109 , f. 29.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 408, f. 100.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 617, f. 7.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 13.
• ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 776, f. 15.
• Pr. D. Iavorschi, Cronica eparhiei, Slujbele din Sf. Mănăstiri Coşelauca şi Dobruja săvârşite în zilele de 21 şi 22 Noiembrie 1942, de P. S. Partenie, în Biserica Basarabeană, an. I, 1942, nr. 6, p. 379.
