Cu ocazia aniversării a 37 de ani din ziua nașterii, Prot. mitr. Veniamin Onu a adresat PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, un mesaj de felicitare, în care se menționează:
„Preasfinția Voastră, în zi de sărbătoare, ne îndreptăm către Dumneavoastră cele mai luminoase gânduri și cele mai sincere urări de bine.
Fie ca Dumnezeu, în nemărginita Sa bunătate, să Vă netezească cărările și să Vă întărească, iar lumina și căldura harului dumnezeiesc să Vă înconjoare, spre a fi încă mulți ani înainte păstor vrednic și neobosit.
Pe parcursul întregii vieți pământești, Vă dorim să fiți însoțiți de rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, întru deplină veselie duhovnicească și ferire de ispite.”
Întru mulți și fericiți ani Preasfinția Voastră!
Cu înaltă considerație și aleasă dragoste întru Hristos,
Prot. mitr. Veniamin Onu, parohul bisericilor din Vicenza, Fidenza și Reggio Emilia, Italia