Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului (65×98 cm) a fost adusă în Basarabia de colonelul Nicolae Albaduev la sf. sec. XVIII. După moartea acestuia în războiul ruso-turc, mama lui a donat icoana Sfintei Mănăstiri Hârbovăţ. Aflându-se aici, icoana a supravieţuit trei incendii, de fiecare dată fiind găsită în cenuşă, neatinsă de flăcări. În 1816 Ştefan Lupu o îmbracă într-un veşmânt de argint împodobit cu pietre scumpe (7,2 kg).
Treptat vestea despre darul făcător de minuni al icoanei s-a răspândit în tot ţinutul. Oamenii veneau la Icoana Maicii Domnului ca la o ultimă speranţă, ca la ultima şansă de izbăvire de boli, nevoi etc. De aceea credincioşii din Chişinău au rugat ca Icoana Maicii Domnului să fie adusă pentru o perioadă a anului în oraş.
Cererea lor a fost semnată la 17 ianuarie 1859. Astfel accesul la Icoana Făcătoare de Minuni s-a lărgit. Ea putea fi invitată chiar acasă. În anii interbelici icoana era purtată pe trasee stabilite din timp, ce intersectau aproape tot teritoriul ţinutului. Cortegiul însoţitor uneori lua o amploare de nedescris. Deplasările Icoanei Maicii Domnului se transformau în adevărate sărbători ale spiritului ortodox din zonă.
În ultimii ani Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului se află în incinta Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”. La Chişinău, în fiecare vineri, la ora 7.00, în faţa icoanei se săvârşeşte Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, oficiat de ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, însoţit de un sobor de preoţi.
Din momentul aducerii sfintei icoane la Mănăstirea Hârbovăţ, mulţi dintre credincioşii care au năzuit cu rugăciune fierbinte s-au învrednicit, prin mijlocirea Împărătesei Cerurilor, de vindecarea diferitelor boli şi de uşurare în nevoile lor. De atunci semnele minunilor şi ale vindecărilor se înmulţesc spre slava Preacuratei şi Milostivei Apărătoare a neamului creştinesc.
Prima minune. Din scrisoarea generalului de infanterie Ioan N. Inzov, adresată stareţului Mănăstirii Hârbovăţ, arhimandritului Ioanichie aflăm că P. Diordiev, care suferea de alienare mintală, fiind trimis la mănăstire, după rugăciunile făcute înaintea Sfintei Icoane, a fost miluit prin Împărăteasa Cerurilor cu vindecare desăvârşită.
Minunea a doua. Ioan M. Grecin-Liudvigski, fiu de comerciant din comuna Puţintei, şi soţia sa Maria, în declaraţia lor din 23 septembrie 1861, prezentată stareţului Mănăstirii Hârbovăţ, arhimandritului Ieronim, mărturisesc că Maria a suferit de o straşnică boală de dinţi, care îi provoca dureri cumplite în tot corpul şi junghiuri, ea nemaiputând să meargă şi pierzându-şi orice nădejde. Boala a durat din decembrie 1860 până în aprilie 1861, când Maria a fost adusă în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni (între satele Dâşcova şi Bravicea, icoana fiind în trecere de la Chişinău la Hârbovăţ), unde a vărsat lacrimi şi s-a rugat Împărătesei Cereşti să o miluiască. A doua zi s-a mărturisit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, simţindu-se apoi cu desăvârşire sănătoasă.
Minunea a treia. Preotul T. Laşcu povesteşte un caz nu mai puţin uimitor. Este vorba de epitropul bisericii din Gordineşti Alexandru Dementi, care în anul 1863 a fost paralizat năprasnic în partea stângă a capului, dimpreună cu ochiul stâng, limba şi mâna. Văzând că toate încercările de ajutor ale rudelor sunt zădarnice, el a năzuit la ajutorul Maicii Domnului, a cerut să se slujească Acatist şi Tedeum înaintea Sfintei Icoane de la Hârbovăţ. Apoi şi el însuşi s-a pus pe rugăciuni fierbinţi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Astfel, s-a învrednicit de vindecarea bolii sale, făcându-se iarăşi sănătos.
Minunea a patra. Olga Podguski din Căinarii Vechi, în scrisoarea sa din 12 august 1902 notează: „Sora mea, o învăţătoare sărmană, avea o copilă, ce zăcea în pat, slăbănoagă, vreme de doi ani, neputându-se nici ridica. Respiraţia îi era foarte anevoioasă din pricina slăbiciunii pieptului, iar în spate îi crescuse o cocoaşă. Iată însă că, înainte de a pleca eu la Hârbovăţ, am fost pe la sora mea şi, privind cu mare jale copila, am zis surorii mele: „Ştii tu ce gând mi-a venit? Am să încredinţez această copilă Maicii Domnului şi am să dau rugăciuni înaintea Icoanei Făcătoare de Minuni din Hârbovăţ”.
Deci, rugându-mă eu, nevrednica, cu multe lacrimi, Maicii Milostive timp de două zile, am cerut de au slujit preoţii şi Tedeum, dând o prescură şi o Liturghie. După ce m-am întors acasă, am dat prescura surorii mele, împreună cu o cămaşă nouă, ce o luasem şi o pusesem înaintea icoanei Maicii Domnului în timpul când m-am rugat.
Cu această cămaşă sora mea a îmbrăcat copila şi i-a dat o bucăţică de prescură să mănânce.
Şi iată că, după acestea, în scurt timp, fetiţa a început a se ridica şi a umbla, iar ghebul din spate s-a ascuns, ca şi cum n-ar fi fost niciodată.”
Suesa: www.toaca.md
