Ortodox.it

[19.08.2012] De Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, Prot. Mitr. Veniamin Onu s-a rugat împreună cu obştea sfintei mănăstiri Curchi

În ziua cand Biserica Ortodoxă prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Domnului, Prot. Mitr. Veniamin Onu s-a rugat la Sfanta Liturghie alături de nevoitorii sfintei mănăstiri Curchi.

Această sărbătoare aminteşte de minunea petrecută în urmă cu două mii de ani pe muntele Tabor, unde Hristos şi-a descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o.
Părintele Veniamin a fost însoţit de familia sa presbitera Lidia şi fiica Doina care au venit la sfânta mănăstire cu binecuvântata intenţie de a se mărturisi şi de a primi Sfintele Taine.
Într-o ambianță de profundă pioșenie soborul preoţesc în frunte cu Preacuviosul părinte Siluan (Şalaru) stareţul mănăstirii Curchi, împreună cu toţi creştinii binecredincioşi prezenţi la Sf. Liturghie, s-au rugat, dând Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
După serviciul divin s-au sfințit strugurii conform unui vechi și frumos obicei, dându-se astfel Slavă lui Dumnezeu pentru darurile pământului pe care ni le-a dat cu prisosință nouă nevrednicilor.
La final părintele Veniamin a mulţumit Preacuviosului părinte Siluan pentru dragostea frăţească şi la asigurat de sprijinul său în orice lucrare binecuvântată spre Slava Bisericii noastre Ortodoxe.
Totodată părintele Veniamin a menţionat că a fost plăcut surprins de atmosfera de rugăciune profundă în care trăiesc nevoitorii acestui aşezământ monahal şi a promis că cu ajutorul lui Dumnezeu v-a mai reveni la această veche vatră monahală.

 

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters