Ortodox.it

[15.04.12] Pastorală la Învierea Domnului a Prot. Mitrofor Veniamin Onu, parohul bisericilor din Vicenza și Fidenza, Italia

Iubiților fii duhovnicești din parohiile încredințate spre păstorire.

HRISTOS A INVIAT!
Cu adevărat, nu este mai mare bucurie pentru un creştin decât cea care a fost dăruită pentru întreaga omenire în slăvita noapte plină de lumină a Învierii lui Hristos. Hristos a înviat – şi moartea este învinsă! Hristos a înviat – şi omul a fost înfiat ! Hristos a înviat – şi viaţa a triumfat! Hristos a Înviat, şi în El vom învia şi noi! Învierea Domnului – aceasta este nădejdea noastră, o sărbătoare de credinţă şi dragoste, o mărturisire a învierii de obşte, şi a vieţii celei veşnice.

Întocmai unui curcubeu luminos peste un potop de ură şi suferinţă străluceşte omenirii Învierea lui Hristos. Pe pământ n-a fost şi nu va fi niciodată un eveniment mai slăvit şi mai minunat. Bucuria Pascală cuprinde întregul univers, toate timpurile, toate generaţiile de oameni. Credinţa celor care cred, nădejdea celor ce nădăjduiesc, dreptatea celor însetaţi de dreptate, dragostes celor care iubesc – toate acestea s-au încununat într-un singur şi mare strigăt de bucurie:

HRISTOS A INVIAT!
Prin aceste cuvinte scurte, se dă un răspuns la toate întrebările înţelepţilor cu privire la sensul vieţii noastre. A Înviat Mântuitorul – şi oamenilor li s-a deschis calea către o nemurire fericită, şi o înviere a iubirii în dragostea lui Dumnezeu.
Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă. (Filipeni 4,4 – 5) – aceste cuvinte răsună astăzi cu drag în inima fiecărui credincios. Bucură-te! Hristos a biruit moartea şi viaţă ne-a dăruit. Nu praful plăcerilor pământeşti ci fericirea veşnică, primiţi-o din mâinile Mântuitorului, şi fie ca să se  încălzească sufletele noastre îngheţate de deşărtăciunile şi durerile lumii. Prin Învierea lui Hristos s-a aprins  puternic un far călăuzitor, care ne v-a lumina către viaţa fericită în Hristos după  furtunile vieţii de zi cu zi.
Învierea, în dragostea lui Dumnezeu – acesta este scopul, acesta este cel mai înalt sens al vieţii umane. Dar nu vom ajunge niciodată la acest scop, dacă nu ne vom învăţa să iertăm şi cu toată inima să-l iubim pe aproapele nostru, pentru care a venit pe pământ, a suferit, a murit şi înviat Mântuitorul Hristos. Suntem uniţi prin iubirea jertfelnică a Învierii Sale miraculoase, prin minunata bucurie.

Tot pământul azi străluceşte luminat de această Sărbătoare, în toate colţurile pământului se bucură în unanimitate creştinii dreptmăritori, cântând Învierea Domnului. Deci, să ne trezim şi noi la viaţa fericită în Hristos Iisus, Domnul nostru dulce!

HRISTOS A INVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Cu Dragoste în Hristos cel Înviat

Al frațiilor voastre Protoiereu Mitrofor Veniamin  Onu

Învierea Domnului
Anul de la Hristos 2012.
Municipiul Vicenza, Italia

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters