Ortodox.it

februarie 19, 2017

„Fericit cel care caută la sărac şi la sărman…”

„Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.” (Sfântul Prooroc David)

Proiectul de Caritate „Dar din dar se face rai” inițiat cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a luat amploare și continuă.

Pentru a da o mână de ajutor celor sărmani și necăjiți este nevoie de a munci în echipă, zice preotul-misionar Veniamin Onu, paroh al bisericii Sf. Ierarh Nicolae din or. Vicenza, Italia, care în urmă cu câteva luni a inițiat un proiect social-filantropic de ajutorare a persoanelor social vulnerabile din Republica Moldova.

În trei parohii din orașele Vicenza, Fidenza și Reggio-Emilia, preoții Veniamin Onu și Alexei Loghin au organizat o colectă cu genericul „Dar din dar se face rai”. Astfel de la câteva baloturi cu ajutoare umanitare trimise lunar către Republica Moldova, astăzi părintele Veniamin, împreună cu susținătorii săi au organizat colectarea și transportul pe direcția Italia – Republica Moldova a 32 de baloturi cu haine second hand, încălțăminte, plapume, perne și jucării, care vor fi distribuite la persoanele nevoiașe.

La Asociația de Voluntariat „Vatra Moldovei” din or. Vicenza s-au alipit și voluntari din Republica Moldova: Adrian Ursu, cântăreț, cantautor și prezentator TV din Chișinău, preotul Mihail Bortă, redactor-șef al portalului național de gândire și atitudine creștin-ortodoxă din Rep. Moldova, www.ortodox.md, Alexandru Voleac, consilier al Mitropoliei Moldovei, Elena Bâtcă, administrator – Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” din Chișinău.

Acești oameni de bună credință s-au oferit să ajute la distribuirea coletelor, ca într-un mod mai operativ, aceste ajutoare să ajungă la cât mai multe persoane care cu adevărat duc lipsă.

Prot. Veniamin Onu: Țin mult să Mulțumesc credincioșilor din parohiile noastre pentru dragostea ce o au față de Biserică și nu au rămas indiferenţi la rugamintea preotului, pentru ca împreună să-i ajutăm pe cei sărmani și necăjiți. Realizarea  acestui proiect social-filantropic de ajutorare a persoanelor social-vulnerabile n-ar fi fost posibil fără de purtarea de grijă și implicarea directă a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir.

Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat și cu ctitori – oameni cu suflet mare, care de mai bine de două luni regulat în fiecare săptămână asigură transportul spre Moldova a zeci de baloturi cu haine second hand și multe alte lucruri necesare, destinate persoanelor social-vulnerabile. 

Mă rog la fiecare Liturghie ca familiile ctitorilor noștri să fie ocrotite de Bunul Dumnezeu. Astăzi nu este ușor de a face un lucru bun de Caritate sau Milostenie, dar dacă se depun eforturi mari și este dorință de a ajuta pe aproapele, totul se realizează, cu Ajutorul Celui de Sus.

Da, este mai ușor de a nu face nimic, numai a judeca și a arăta cu degetul spre cel care muncește… Or, Evanghelia ne învață să facem faptele Milei…

Vă recomand să călătoriți în pace și siguranță sau să transmiteți colete celor dragi prin firma de transport care dezinteresat ne ajută cu transportarea ajutoarelor materiale, Ctitorii Bisericii Ortodoxe din Italia, băștinași din satul Ciucur-Mingir, r. Cimișlia, șoferi de autocar profesionaliști:

Ciobanu Iurie
Ciobanu Vitali
Cioban Mihail
Cioban Andrei
Zgardan Tudor

Puteţi apela la următoarele telefoane care sunt afișate mai jos.

Să ne mobilizam cu toții de a face lucruri bune, frumoase plăcute lui Dumnezeu și oamenilor!

 

februarie 13, 2017

Alese sfințenii de Hramul bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din or. Piacenza, Italia

Duminică 12.02.2017, de Hramul bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din or. Piacenza, Italia, credincioșii au avut binecuvântata ocazie să se închine moaștelor nou-canonizaților sfinți Gavriil Bănulescu-Bodoni și Fericita Agafia, aduse de către preotul-misionar Protoiereul Veniamin Onu.

Chivotul cu Sfintele Moaște a Sf. Irh. Gavriil (Bănulescu Bodoni) și a Sfintei Agafia de la Mănăstirea Cuşelăuca, prin binecuvântarea Ierarhului locului, PS Antonie, Episcop de Bogorodsc, se păstrează permanet în biserica cu hramul „Sf. Irh. Nicolae” din or. Vicenza, via. Porta Santa Croce 55, Italia.

Chivotul cu Sfinte Moaște ale sfinților basarabeni a fost întâmpinat cu deosebită bucurie de către parohul bisericii Prot. Grigore Catan și enoriașii parohiei „Sf. Trei Ierarhi” din Piacenza.

Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost trecută în rândul sfinţilor, în data de 3 septembrie 2016, la mănăstirea Căpriana, iar Fericita Agafia, în data de 24 septembrie 2016, la mănăstirea Cușelăuca.

Liturghia praznicală în zi de hram a fost oficiată de către preoții slujitori: Prot. mitr. Veniamin Onu, Prot. Ioan Grebănosu și Prot. Grigorie Catan, preot paroh al acestui Sfânt Așezământ din centrul istoric al orașului Piacenza.

După oficierea Serviciului divin a urmat un program prilejuit de hramul acestei biserici, constituit dintr-un şir de bucurii duhovniceşti pe care parohia, prin misiunea sa le-a oferit drept dar de la Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, prin slujitorii Săi, credincoșilor aflați departe de locurile natale.

februarie 11, 2017

Prot. Veniamin Onu: Evanghelia ne învață să facem faptele Milei…

11.02.2017 Continuă Misiunea social-filantropică a Preotului Veniamin Onu
Astăzi, părintele Veniamin, parohul bisericii ortodoxe din or. Vicenza, pe care o păstorește mai bine de zece ani, nu uită de cei sărmani din Republica Moldova, oameni ai străzii care din diferite motive au rămas fără de acoperiș și fără o haină călduroasă pe timp de iarnă. Părintele Veniamin personal astăzi a încărcat primele 19 baloturi de haine, hăinuțe, pături și încălțăminte, cu destinaţia Republica Moldova.

Acest lucru de binefacere se datorează ctitorilor bisericii din or. Vicenza. Pr. Veniamin: Mă rog Bunului Dumnezeu ca familiile ctitorilor noștri să fie ocrotite de Bunul Dumnezeu. Astăzi nu este ușor de a face un lucru bun de Caritate sau Milostenie, dar dacă se depun eforturi mari și este dorință de a ajuta pe aproapele, totul se realizează, cu Ajutorul Celui de Sus.

Da, este mai ușor de a nu face nimic, numai a judeca și a arăta cu degetul spre cel care muncește… Evanghelia ne învață să facem faptele Milei…

Vă recomand să călătoriți în pace și siguranță sau să transmiteți colete celor dragi prin firma de transport care dezinteresat ne ajută cu transportarea ajutoarelor materiale, Ctitorii Bisericii Ortodoxe din Italia.

Ciobanu Iurie
Ciobanu Vitali
Cioban Mihail
Cioban Andrei
Zgardan Tudor

Puteţi apela la următoarele telefoane care sunt afișate mai jos.

Să ne mobilizam cu toții de a face lucruri bune, frumoase plăcute lui Dumnezeu și oamenilor.

Mulţi judecă… puţin fac! Preotul Veniamin nu face lucrul de caritate pentru văzul oamenilor și pentru a fi lăudat ca fariseii, dimpotrivă, de nenumărate ori a respins să fie afişat în mijloacele mass-media.

A face ascultare faţă de cei mai mare, aşa ne îndeamnă Evanghelia. În cazul de faţă părintele Veniamin face ascultare directă faţă de ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a Întregii Moldove, venind dezinteresat întru susținerea Proiectelor de Caritate a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

9 baloturi din cele 19 vor ajunge la Mănăstirea Cuşelăuca, iar celelalte vor fi distribuite conform cererilor de ajutor.

Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!

februarie 4, 2017

Coliturghisire alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova

Sâmbăta, 4 februarie, zi în care Biserica Ortodoxă îl cinsteşte în rugăciune pe Sfântul Apostol Timotei, unul din cei 70, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiascsa Liturghie, la biserica în memoria Deportaţilor cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor din cart. Botanica, mun. Chişinău.

Alături de ÎPS Mitropolit Vladimir s-au rugat secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaş, preotul-paroh Protoiereul Ioan Baltag, Prot. mitr. Veniamin Onu, preot-misionar în Italia şi un numeros sobor preoţesc din raza municipiului Chişinău.

 

La Vohodul mic, Arhipăstorul a decorat pe părintele-paroh Ioan Baltag cu înalta distincţie bisericească – Dreptul de a purta mitră. Iar, preotul-misionar Prot. Veniamin Onu a primit în semn de respect pentru activitatea sârguincioasă pe care o desfăşoară în Diaspora, medalia jubiliară „25 de ani de activitate a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova – Mitropolitul Vladimir”.

În atmosfera festivă şi măreaţă a serviciului divin duminical, tânărul Serghei Gogu, absolvent al ATOM a fost hirotonit în treapta diaconală, pe seama bisericii „Sf. Irh. Vasile cel Mare” din mun. Chişinău.

Cu acest binecuvântat prilej, Vlădica Vladimir a urat nou hirotonitului slujitor să fie vrednic de chemarea sa şi să-şi ducă crucea încredinţată cu semerenie şi desăvârşită ascultare.

La finele slujbei, de diplome arhiereşti s-au învrednicit o serie de ctitori şi binefăcători ai acestei oaze duhovniceşti din sect. Botanica, după care, tradiţional, Mitropolitul a împărţit iconiţe şi cărţulii de rugăciuni copilaşilor prezenţi.

La rândul său, părintele-paroh Ioan a mulţumit Mitropolitului, dar şi celor care au contribuit ca sărbătoarea să fie de o aleasă încărcătură duhovnicească şi care cu siguranţă se va întipări în inimile credincioşilor pentru ani buni în continuare.

Notă: Biserica Deportaţilor a fost înregistrată la Serviciul de stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova la 7 decembrie 2004. Primăria Capitalei, în 2006, după aproximativ 2 ani de demersuri, a alocat un teren pentru construcţia bisericii în apropierea Gării Feroviare, unde în 1941 şi 1949, 1950 şi 1951, victimele deportărilor au fost încărcate în vagoane de vite cu destinaţia Siberia şi Kazahstan.

Sursa: www.mitropolia.md

februarie 2, 2017

Părintele Veniamin Onu: Suntem alături de cei sărmani!

Prin mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove, de mai bine de un an în raza municipiului Chişinău activează Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” 

Primind părintescul îndemn al Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir şi urmând pilda Samarineanului milostiv, părintele Veniamin Onu, preot-misionar în nordul Italiei a vizitat în aceste zile proiectul social de caritate a Mitropoliei Moldovei – Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” .

Ca de fiecare dată, preotul nu a venit cu mâinile goale, ci a adus 9 baloturi cu haine, încălţăminte şi jucării. Toate aceste bunuri au fost distribuite săracilor care vin zilnic să servească prânzul în scuarul Complexul Memorial „Eternitate” din Capitală. Casa de Milostenie „Sf. Cneaghină Elizaveta”, ofera zilnic un prânz cald la peste optzeci de oameni ai străzii. Tot acolo îşi găsesc o haină la sezon şi un minim ajutor medical.

„Credincioșii din parohiile noastre s-au mobilizat pentru a întinde o mână de ajutor oamenilor străzii aflaţi sub tutela Casei de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” .

Pe lângă toate obligaţiile sacramentale, Biserica are şi misiunea de a-i ajuta pe cei sărmani, având conștiința că atât vârstnicii, cât și copiii nevoiași sunt ai noștri”, a menţionat părintele protoiereu Veniamin Onu.

Totodată, preotul a venit şi cu un cuvânt de mângâiere duhovnicească: „Fraţilor, nu uitaţi să mulţumiţi Domnului, pentru că El Vă poartă de grijă. Deschideţi inimile voastre şi lăsaţi-L pe Hristos să intre în cămara sufletului vostru şi urmaţi Calea Domnului, frecventând Biserica şi respectând poruncile Evangheliei”.

Nu e mai mare răsplată, decât atunci când vezi rodul muncii – ajutorarea aproapelui. Cu lacrimi în ochi zeci de peroane nevoiaşe au primit îmbrăcămintea caldă atât de necesară în această perioadă a anului.

La final, maica Arhelaia, administratorul Casei de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” a transmis prin părintele Veniamin Onu, alese mulţumiri Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir pentru grija părintească ce o poartă faţă de acest proiect de caritate.

Sursa: www.mitropolia.md

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters