Ortodox.it

iulie 20, 2016

Mesajul de felicitare al Prot. Mitr. Veniamin Onu, adresat ÎPS Mitropolit Vladimir, cu ocazia împlinirii a 27 ani de slujire în treapta de Arhiereu

IMG_1952Înalt Prea Sfinția Voastră,

Înalt Prea Sfințite Stăpâne şi Mitropolit,

Recent, cu mila şi ajutorul Împăratului Ceresc ați ajuns la cea de a douăzeci și șaptea aniversare de slujire la Sfântul şi Dumnezeiescul Altar în calitate de Arhipăstor.

Cu multă dragoste şi nemărginită bucurie duhovnicească Vă aduc cele mai sincere felicitări și urări de bine, cu nădejdea că și mai departe, în deplină sănătate trupească și sufletească, ferit fiind de toată ispita, veți sta la cârma Bisericii Ortodoxe din Moldova cu aceiași blândețe, înțelepciune și statornicie care Vă caracterizează de aproape trei decenii.

În urmă cu 27 de ani, când ați fost numit Episcop de Chișinău și Moldova, ați muncit cu jertfire de sine pentru a consolida credința pe aceste meleaguri și pentru a readuce oamenii la cele sfinte.

Vlădica mă închin până la pământ pentru rugăcinile Înaltpreasfinției Voastre şi sprijinul duhovnicesc pe care l-am primit în momentele grele, de ispită, de deznădejde, în care forțele rele au încercat să mă îngenuncheze, să mă doboare, dar cu Ajutorul Domnului și datorită susținerii  Înaltpreasfinției Voastre am reușit să trecem cu bine peste toate încercările, lucru pentru care vă mulțumim din suflet!

Binecuvântările, susţinerea şi munca asiduă a Înaltpreasfinției Voastre continuă cu același devotament și astăzi, lucru pentru care Vă sunt profund recunoscător, asigurându-Vă că voi rămâne în ascultarea Înaltpreasfinției Voastre și mai departe, întru toată fapta cea bună și ziditoare.

Fie ca Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu cu rugăciunile sale în fața Tronului Ceresc, să Vă călăuzească și să Vă întărească întru mulți şi fericiți ani!

Cu deosebit respect și ascultare fiască,

Protoiereu Mitrofor Veniamin Onu,

parohul bisericilor “Sf. Irh Nicolae” din Vicenza,

“Sf. Treime” din Fidenza

și “Sf. Xenia de Petersburg” din Reggio Emilia, Italia.

iulie 20, 2016

Bucuria slujirii liturgice alături de oameni dragi

1

În Duminica a IV după Cincizecime, Prot. mitr. Veniamin Onu la invitația parohului bisericii cu hramul Sf. Arh. Mihail și Gavriil din or. Căinari, Prot. mitr. Valentin Baltag a poposit în această parohie unde s-a rugat alături de parohul și credincioșii acestei sfinte biserici.

Însoțit de familia sa, părintele Veniamin a pășit pragul acestui sfânt așezământ care are o istorie aparte pentru familia Onu. În urmă cu 23 de ani din această parohie, tânărul abiturient Veniamin a primit îndreptarea din partea parohului Prot. mitr. Valentin Baltag pentru studii teologice la Seminarul Teologic de pe lângă Mănăstirea Noul-Neamț (Chițcani).

Sfânta Liturghie din această Duminică a fost ca un balsam pe suflet pentru credincoșii care s-au rugat alături de slujitorii Domnului, pentru pace în întreaga lume și întărirea credinței, or, anume acuma, când o Europă întreagă geme sub jugul terorismului, avem nevoie de a ne uni forțele în același duh,  spre a menține echilibrul în societatea secularizată din zilele noastre.

După rugăciunea domnească Tatăl Nostru, mai mulți copilași din această parohie au primit Sfânta Împărtășanie, printre care și cele trei nepoțele a părintelui Veniamin: Xenia, Rebeca și Lia.

La final a urmat un Tedeum, după care oaspetele parohiei, părintele Veniamin a venit cu un cuvânt de mulțumire adresat gazdei sale, bunului său prieten și îndrumător spiritual Prot. mitr. Valentin Baltag.

Multstimate părinte și frate întru Domnul, preacucernice părinte Valentin,

de câte ori am ocazia, nu obosesc să mă repet, că anume Sfinția Voastră ați fost Stâlpul și îndrumătorul meu pe cărările vieții. Încă din ziua în care am primit îndreptarea Dvs. spre a face studii teologice și până astăzi, am simțit o mare susținere morală și duhovnicească din partea Preacucerniciei Voastre.

În primii ani de slujire la parohie în s. Pervomaisc, ați fost anume acea persoană care m-ați ghidat în cele bisericești și în buna orânduire a vieții parohiale.

Preacucernice părinte Valentin, Vă mulțumesc cordial din numele familiei mele pentru toate eforturile și munca depusă la îndrumarea mea duhovnicească, pe parcursul a mai bine de două decenii. Pe această cale doresc să vă invit iarăși și iarăși în perioada vacanței în Italia, timp prielnic pentru a vă întări trupește și duhovnicește, trupește – primind tratamentele corespunzătoare de care aveți nevoie, și duhovnicește – slujind Liturghia la același Prestol, a menționat părintele Veniamin.

Părintele Valentin, la rândul său i-a mulțumit părintelui Veniamin și presbiterei Lidia, pentru ospitalitatea și dragostea pe care au manifestat-o în perioada aflării sale în Italia (10-16 iulie).

Tradițional, a urmat o agapă frățească oferită de către parohul bisericii dimpreună cu enoriașii.

iulie 19, 2016

Nu putem să trecem peste cele întâmplate și ne întrebăm cu toții DE CE?

atentat-terorist-franta-live-text-770x470

În aceste zile, când întrega Europă fierbe în urma actelor teroriste săvârșite de fundamentaliștii Isis. Tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel a comis premeditat masacrul de la Nisa, pentru că închiriase din timp camionul cu care a strivit 84 de persoane nevinovate. Gestul său a oripilat mapamondul.

Nu putem să trecem peste cele întâmplate și ne întrebăm cu toții DE CE? Răspunsul este unul simplu: PENTRU PĂCATELE NOASTRE!

Păcate care le săvârșim sistemtic de ani buni fără a le mai conștientiza și care au intrat atât de adânc în firea noastră, încât la mulți dintre noi ne apar deja ca ceva normal…

Vorba veche a strămoșilor noștri „Dumnezeu nu bate cu bățul”, se adeverește astăzi în inima Europei, care a uitat de Dumnezeu și care de câteva decenii a dat frâu liber patimilor care mai de care.

O paradă Gay nu mai este o noutate pentru statele occidentale, pe când în Sfânta Scriptură negru pe alb scrie că homosexualitatea este o urâciune în fața Cerului.

Ca să nu cădem în judecată, ne alăturăm celor spuse de Sfântul Porfirie Kafsokalivitul: „Suntem una chiar şi cu oamenii care nu sunt aproape de Biserică. Ei sunt departe din neştiinţă. Să ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze şi să-i schimbe, ca să vină şi ei la Hristos!”

(Părintele Veniamin Onu, Gânduri din agenda duhovnicească)
iulie 7, 2016

Părintele Veniamin Onu: Nu ai cum să-l mărtuisești pe Hristos și să nu fii trădat de oameni

DSC_0607

Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalmul 26, vers. 2)

Zilele acestea mi-a nimerit înaintea ochilor un citat pe facebook semnat de Academicianul Leon Dănăilă: „Am cerut în viață iubire și Bunul Dumnezeu mi-a dat oameni în suferință, să îi pot ajuta. Dumnezeu nu mi-a dat nimic din ce am cerut, dar mi-a dat tot ce am avut nevoie. Ruga mea a fost ascultată.”

Pentru o clipă mi-am văzut întreaga mea viață în aceste cuvinte înțelepte ale Academicianului Dănilă…

Cu adevărat… Dumnezeu nu mi-a dat nimic din ce am cerut, dar mi-a dat tot ce am avut nevoie…

Viața mea de până acum a fost încadrată între crucea mărturisirii lui Hristos și trădarea din partea unor oameni aparent apropiați inimii mele. Nu ai cum să-l mărtuisești pe Hristos și să nu fii trădat de oameni.

Chiar dacă în viață am fost acuzat pe nedrept de multe… pe toate primindu-le cu smerenie – laș și trădător nu am fost niciodată!

Trebuie să avem încredere în Dumnezeu şi să ştim că El nu îi părăseşte pe ai Săi.

Acestea nu sunt doar vorbe, simple vorbe frumoase, aceasta este viaţa creștină pe care ar trebui să o mărturisim…

(Părintele Veniamin Onu, Gânduri din agenda duhovnicească)

 

iulie 5, 2016

Prot. mitr. Alexei Loghin îşi sărbătoreşte ziua de naştere

11254315_721887514588297_6826835016085488726_n

Preacucernice Părinte Alexei,

cu ocazia unui nou popas aniversar Vă aducem sincerele noastre felicitări şi urări de bine, dorindu-Vă sănătate, împliniri şi deosebite realizări în nobila activitate a slujirii sacerdotale.

În răstimpul în care V-aţi dedicat slujirii Altarului, am reuşit să ne convingem de sinceritatea, smerenia şi dragostea pe care o aveţi pentru Sfânta Biserică. Ați demonstrat în nenumărate rânduri dragostea Sfinției Voastre față de cele două celule de bază ale societății: Biserica și Familia, fără de care nici-un popor nu poate avea viitor.

Astfel ne rugăm ca şi în continuare, mulţi ani înainte, Domnul să Vă întărească şi să Vă îndrume pe calea pe care aţi ales-o.

Să ne trăiţi întru mulţi ani!

Cu alese gânduri și prețuire, Prot. mitr. Veniamin Onu cu Familia și Enoriașii

 

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters