În Duminica Florilor au fost oficiate Sfinte Liturghii în bisericile ortodoxe Sf. Treime din or. Fidenza prot. Serghei Cornea, la biserica Sf. Cuv. Xenia de Petersburg din Reggio Emilia – prot. mitr. Alexei Loghin și la biserica din or. Vicenza cu hramul Sf.Ierarh Nicolae unde Sf. Liturghie a fost oficiată de către parohul acestor trei biserici prot. mitr. Veniamin Onu.
Intrarea Domnului în Ierusalim mai este cunoscută și ca „Duminica Floriilor”. Aceasta se sărbatorește în duminica dinaintea Paștelui și se bazează pe evenimentul biblic, relatat de toţi cei patru evanghelişti.
Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină (măgăruș), ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă.
Ortodocșii sărbătoresc această zi ca pe una de bucurie, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.
Ortodocșii din țările care locuiesc în zone unde nu cresc palmieri sau smochini, precum românii sau rușii folosesc, în locul acestora, ramuri de salcie la această sărbătoare. Creștinii aduc la biserică aceste ramuri (numite, cu un nume mai vechi, și stâlpări, de unde denumirea de Duminica Stâlpărilor) de salcie, de smochin sau de palmier care amintesc de cele cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim. La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul rostește asupra lor o rugăciune de binecuvântare, apoi le stropește cu agheasmă, sfințindu-le, apoi le distribuie credincioșilor, care împodobesc cu ele icoanele, păstrându-le cu grijă.
După citirea Evangheliei praznicale, Precucernicul părinte Veniamin a adresat credincioşilo un cuvânt de învăţătură în care a prezentat semnificaţiile praznicului împărătesc de astăzi:
Potrivit tradiţiei dintotdeauna a Bisericii şi luând aminte la modul în care oamenii din Ierusalim, mai ales copiii, L-au întâmpinat pe Domnul cu ramuri de finic ca pe un Biruitor, ca pe un adevărat Biruitor al morţii lui Lazăr, iar peste câteva zile al propriei morţi şi ca începător, ca arvuna Învierii noastre aceştia L-au primit cu ramuri de finic şi noi purtăm în această zi buchete de ramuri de salcie de finic, de flori pentru a arăta şi noi recunoştinţa pentru Pătimirile Mântuitorului care au rodit mântuirea şi Învierea noastră. Acest buchet reprezintă recunoştinţa noastră pentru sacrificiul suprem al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar reprezintă şi cununa virtuţilor, buchetul de virtuţi pe care noi le-am cultivat cu intensitate în vremea celor 40 de zile de post pe care le încheiem astăzi, a menționat părintele Veniamin.
De aceea, trebuie să vedem în toată această lucrare a Domnului că El o face de bunăvoie pentru noi şi pentru a noastră mântuire .
Credincioşii prezenţi au primit la sfârşitul slujbei ramuri de salcie sfinţită.
În această mare zi, când este sărbătorită șui Sf. Muceniță Lidia, părintele Veniamin a venit cu un cuvânt de felicitare și a felicitat omagiatele zilei de astăzi, care poartă numele în cinstea Sf. Lidia în deosebi părintele a venit cu cuvinte alese de mulțumire și apreciere pentru preoteasa sa Lidia, care îi este alături mai bine de 23 de ani de căsătorie și care îi este un mare sprijin atât în viața de familie chât și în parohie. Preoteasa Lidia a stat alături de părintele Veniamin și la bine și la rau, fiindu-i mereu aproape în momentele de mare ispită.
Dragă și scumpă matușcă, îți mulțumesc că îmi ești mereu alături, la fel precum toiagul arhieresc nu lipsește nicicând din dreapta Stăpânului. Precum arhiereul mereu se sprijină de toiag, la fel și eu pe tot parcursul vieții mereu m-am sprijinit în credința, dragostea și devotamentul tău. Îți doresc să rămâi așa întodeauna, cu multă înțelepciune, credință și răbdare în toate lucrările bineplăcute Domnului.
Îți închin acest buchet de flori, care nici pe departe nu poate acoperi sentimentul meu față de tine… Dragă și iubită matușcă Lidia primește de la mine o floare iar de la bunul Dmunezeu BINECUVÂNTARE SA.