Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile sau Cinzecimea) este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. În anii de început ai creștinismului, catehumenii primeau de Cinzecime botezul. În această zi, casele se împodobeau cu flori și ramuri verzi, cu precădere de nuc și de tei.
În această deosebită zi, creștinii aduc la biserică frunze de nuc, pe care preoții le binecuvântează iar credincioșii le păstrează cu evlavie, la icoanele din casă, ca simbol al limbilor de foc, al Sfântului Duh Care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli. Cinzecimea este, totodată, și ziua întemeierii Bisericii.
În ziua prăznuirii Sfintei Treimi, Serviciul Divin la biserica „Sf.Irh Nicolae” din or. Vicenza, Italia, a fost oficiat de către Prot. Mitr. Alexei Loghin. La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși care fiind departe de patrie vin în Casa Domnului pentru a înălța rugăciuni și a-și alina durerile. Totodată parohia ortodoxă din Vicenza a devenit de ani buni un punct de întâlnire dintre rude, apropiați și prieteni.
După citirea Sfintei Evanghelii Prot. Mitr. Alexei Loghin a felicitat credincioșii cu slăvita sărbătoare și a venit cu un mesaj de felicitare din partea Parohului Bisericii Prot. Mitr. Venimin Onu, care în aceasta zi a slujit în altă biserică.
La Tedeum-ul de sănătate săvârșit părintele Alexei a sfințit un complect de veșminte noi procurate și donate de câțiva enoriași din parohie.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Vecerniei, în timpul căreia, au fost citite rugăciunile de îngenunchere, prin care s-a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binefacerile Sale, cerându-se și în continuare mila și îndurarea Atotțiitorului față de poporul binecredincios.