Un grup de creştini moldoveni, stabiliţi cu traiul în Italia, ne-au trimis un mesaj de felicitare pentru Protoiereul Veniamin Onu, care pe 22 februarie a împlinit 12 ani de preoţie, 5 dintre care – în Italia, Ei ii adresează urări de multa sănătate, bucurii duhovniceşti şi mulfumiri pentru tot ce face. La solicitările lor am inserat articolul de mai jos.
Cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir, Prot. Veniamin Onu se află în Italia împreună cu familia sa din anul 2003. în această perioadă, cu ajutorul bunului Dumnezeu, a reuşit să obţină nu puţine lucruri.
Astfel, după ce a obţinut actele pentru Italia pe motiv religios, a dus tratative cu episcopul catolic de Fidenza mons. Maurizio Gali în vederea deschiderii unei mici biserici în acest oraş. In octombrie 2003, obţinând locaşul, a început împreună cu primii trei-patru creştini să facă primele rugăciuni. în scurt timp, după ce numărul creştinilor a crescut, a fost oferită o biserică mai mare, numită în cinstea Sfintei Treimi.
Din mai 2003 până în octombrie 2005 a purtat îndelungate tratative cu conducerea episcopală din or. Vicenza. în rezultat i s-a permis să oficieze Sfânta Liturgie în acest oraş, dându-i-se pentru început două camere, apoi în martie 2007 -o adevărată biserică, construită apioximatn în anul 1600 şi părăsită de 17 am. Părintele a decis ca bisericile sa poarte numele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni
Cea mai anevoioasă a fost calea deschiderii bisericii din or. Vicenza. din motivul că episcopul de cilunci mons. Petra Nonis nu adopta nici o hotărâre, aşteptând să fie numit un nou episcop. Doar după numii ea în scaunul de episcop a mons. Cessare Nosiglia s-a reuşit deschiderea sfântului locaş şi în această ui be La etapa actuală în bi-sencâ continuă lucrările de repa-îaţic
Din luna iunie până în noiembrie 2007, înainte de Postul Crăciunului, în rezultatul tratativelor cu secretarul episcopiei din or. Imola Don. Antonelo şi cu episcopul local mons. Tomasso Ghirelli s-a reuşit deschiderea unei bisericuţe în cinstea Sf. împăraţi Constantin şi Elena, în care în fiecare duminică părintele Serghei Popescu săvârşeşte Sfânta Liturghie.
Cu cea de-a patra biserică, în cinstea Cuvioasei Xenia de Petersburg, lucrurile stau mult mai simplu. După o convorbire cu autorităţile episcopiei din Reggio Emmilia şi cu responsabilul de toate bisericile din or. Novelara Don Candido, părintele Veniamin Onu a primit doar peste câteva zile o adevărată biserică în centrul orăşelului. Acest fapt se datorează, indiscutabil, bunei sale activităţi, la fel vorbelor frumoase la adresa Sf. Sale din partea mai multor episcopii din Italia.
Pentru activitatea sa întru binele Bisericii Ortodoxe, părintele a fost decorat în anul 2005 de către Mitropolitul Vladimir cu Ordinul „Cuv. Paise Velicikovski”, gr. II, în 2006 – cu Ordinul „Cuv. Serghie de Radonej”, gr. II din partea Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii Alexei II, iar în 2007 – cu Ordinul „Sf. Ştefan cel Mare”, gr. II.