La Reggio Emilia a oficiat slujba pascală prot. mitr. Alexei Loghin; la Fidenza în biserica cu hramul Sf. Treime a oficiat Sf. Liturghie de Învierea Domnului protoiereul Serghei Cornea, iar la Vicenza liturghisit prot. mitr. Veniamin Onu parohul acestor trei parohii din de Dumnezeu binecuvântata Italie.
Pentru mai mulți dintre credincioșii care au participat la Bucuria Învierii în aceste parohii, slujba a culminat cu mărturisirea păcatelor și primirea împărtășaniei.
Dupa ce a dat citire pastoralei ÎPS Mitropolit Vladimir, părintele Veniamin după care a felicitat credincioșii cu mărita sărbătoare, totodată venind și cu un cuvânt de mulțumire către ctitorii a bisericii din or.Vicenza.
Părintele Veniamin: Să ne bucurăm, cu inimă curată, plină de iubire și de iertare, Învierea lui Hristos să fie și învierea noastră, iar biruința Lui să fie și biruința noastră.
Învierea, în dragostea lui Dumnezeu – acesta este scopul, acesta este cel mai înalt sens al vieţii umane. Dar nu vom ajunge niciodată la acest scop, dacă nu ne vom învăţa să iertăm şi cu toată inima să-l iubim pe aproapele nostru, pentru care a venit pe pământ, a suferit, a murit şi înviat Mântuitorul Hristos. Suntem uniţi prin iubirea jertfelnică a Învierii Sale miraculoase, prin minunata bucurie.”
Credincioșii ca de obicei au venit cu tradiționalele prinoase pascale, care apoi au fost sfințite de către slujitorii bisericii.
Și în acest an, prezența masivă a credincioșilor la slujbele pascale oficiate în parohiile Vicenza, Fidenza și Reggio Emilia, a demonstrat încă o dată unitatea compatrioților noștri în jurul unei idei spirituale și naționale edificatoare.
Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!