De câteva ori am amintit de preotul Veniamin Onu, căruia i s-a permis să oficieze serviciile divine într-o capelă catolică din oraşul italian Fidenza. După sărbătorile de iarnă părintele; a revenit acasă pentru câteva zile şi cu mare bucurie ne-a relatat despre activitatea desfăşurată ,în Fidenza. „Nici nu m-am gândit că atât de mulţi credincioşi ortodocşi s-au stabilit cu traiul şi muncesc în Italia. Mulţi din ei demult căutau un preot ortodox, la care să se mărturisească, să participe la o slujbă, lată că cu ajutorul Domnului am fost primiţi, acceptaţi şi chiar susţinuţi de adiministraţia publică şi bisericească din acest oraş. Recent a fost în vizită la bisericuţa noastră chiar domnul primar Massimo Tedeşchi, care a menţionat că această comunitate, religioasă este o prezenţă ce consolidează valoarea spirituală a oraşului Fidenza”.
Această vizită neoficială l-a bucurat mult pe tânărul preot, care s-a arătat încurajat de atenţia şi cordialitatea din partea primarului.
Sfinţia Sa ţine legături strânse cu arhiepiscopul catolic din acest spaţiu Maurizio Galii, cu care a discutat despre deschiderea unui sfânt locaş şi în oraşul Parma.
La biserica din Fidenza vin nu doar moldoveni, dar şi ruşi, ucraineni, precum şi alţi ortodocşi cars se află prin apropiere. Atât părintele, cât şi enoria bisericii sunt în aşteptarea întâistâtătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Vladimir care va sfinţi acest locaş.