Pentru acesti doi Apostoli, pricina de lauda nu va afla nimeni mai mare alta, decat lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Insusi, fiecaruia. Ca, pe Petru l-a fericit, pentru marturisirea Lui, numindu-l „Piatra” si pe adevarul marturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit „Vas ales”, care avea sa poarte numele Domnului, inaintea tiranilor si a imparatilor. Dar, iata, alte cateva cuvinte despre aceste slavite capetenii ale Apostolilor.
Sfantul Apostol Petru, mai intai, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfintul Apostol Andrei, „Cel intai chemat” la slujirea credintei.
Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine.
Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat, ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul.
Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Duhului Sfant, a inceput stradania, cea fara odihna, pentru raspandirea credintei si, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Petru nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului, de a vesti adevarul mantuirii. A strabatut drumuri lungi si grele, propovaduind Evanghelia in Iudeea, in Antiohia si in Pont, in Galatia, in Capadochia si in Bitinia, ajungand pana la Roma. Desi, mai varstnic, se supune intru totul, hotararilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a intemeiat biserici, a invatat, a mangaiat, a intarit credinta si nadejdea primilor crestini. Cand n-a putut ajunge la frati, a luat pana si a scris cele doua Epistole din Noul Testament, comori de invatatura, care depasesc aurul si pietrele scumpe.
Marele pescar si-a incheiat stradania si viata la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, in ziua de 29 iunie, Sfantul Petru a indurat moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor, dezlantuita de crudul imparat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce-i poarta numele, verhovnicul Apostolilor a fost rastignit cu capul in jos, pecetluind, cu sangele sau, credinta si dragostea lui fata de Mantuitorul Hristos.
Sa privim, acum, spre cealalta capetenie a Apostolilor, Sfantul Apostol Pavel. A fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Se numea Saul inainte de a veni la credinta si era de fel din Tarsul Ciliciei. Imputernicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea buna a Evangheliei Domnului printre popoarele pagane, binevestind in multe locuri din Rasarit, trecand prin Grecia, la Atena, la Corint, in Asia si in Macedonia si ajungand pana la Roma.
In lungile si obositoarele lui calatorii, a indurat nenumarate primejdii, a suferit batai, a fost intemnitat, a indurat foamea si setea. Nici o suferinta nu i-a micsorat ravna de propovaduire a credintei, nici o primejdie nu l-a inspaimantat. Prin toate cetatile, pe unde a trecut, a intemeiat obsti crestine, de care s-a ingrijit tot timpul, sfatuindu-le si indrumandu-le prin epistolele, pe care le trimitea catre frati, cand se afla departe, epistole din care ni s-au pastrat patrusprezece, ca un adevarat tezaur al vietii lui Hristos, ca o adevarata stiinta a mantuirii. Sfantul Apostol Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele pagane din acele timpuri, iar sfarsitul sau a fost cu moarte de mucenic taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru si sub acelasi imparat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.
Sa cinstim necontenit pe acesti mari ctitori ai credintei noastre. Cat vor dura cerul si pamantul, faptele si maretia Sfintilor Apostoli nu se vor sterge din istoria mantuirii. Sa-i chemam in rugaciunile noastre si sa fim recunoscatori. Prin credinta, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.
