Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove constată cu regret și îngrijorare că nenumăratele solicitări adresate Statului pentru a nu legifera comportamentele sexuale și sociale amorale, au rămas fără niciun răspuns, într-o țară în care, peste 93% dintre cetățeni se declară creștini-ortodocși și care, în mod natural, au drept etalon suma de valori ale Ortodoxiei, care condamnă în mod categoric homosexualitatea, alături de toate pornirile vătămătoare de suflet.
Îngrijorarea noastră este cu atât mai mare, cu cât nenumăratele petiții, conferințe de presă și proteste pașnice nu au fost auzite de către autorități, creându-se astfel o stare de incertitudine în rândurile credincioșilor care își doresc sincer să apere coloana vertebrală duhovnicească a neamului nevătămată de atentatele tot mai camuflate și mai incisive ale celor care vor să distrugă identitatea noastră morală. Cu atât mai mult luna mai este preferată de minoritățile sexuale pentru organizarea diferitor acțiuni publice, în cadrul cărora militează fățiș pentru recunoașterea și acceptarea păcatului lor, tulburând astfel întreaga societate.
În virtutea argumentului majorității confesionale din Republica Moldova și a întețirii mai mult decât probabile a propagandei comportamentului sexual netradițional, reiterăm în mod categoric poziția fermă a Bisericii Ortodoxe din Moldova în ceea ce privește lupta cu flagelurile care pun în pericol integritatea spirituală a societății și revenim insistent către reprezentanții Puterii de Stat pentru a lua toate măsurile necesare de protejare a cetățenilor de acest pericol iminent, care amenință viitorul nostru al tuturor ca țară și popor născut în Ortodoxie și care este păstrător și promotor al tradiției Dreptmăritoare.
Ținem să menționăm faptul, că Mitropolia Moldovei exclude categoric atacurile la persoană, instigarea la ură împotriva unor grupuri de cetățeni, sau oricare alte forme de violență, presiune sau excludere socială, unica misiune asumată de instituția divino-umană, fiind cea de promovare a învățăturii Hristice și a trăirii ei.
În lumina celor expuse mai sus și în speranța că în sfârșit conducătorii vor auzi poporul față de care au în primul rând obligații morale – își vor trasa obiectivele reieșind din interesele cetățenilor pe care îi reprezintă și vor avea grijă de ocrotirea tezaurului duhovnicesc al neamului, în primul rând prin excluderea sintagmelor rușinoase din Legea egalității de șanse, prin care desfrâul se vrea standard de comportament și exemplu pentru generațiile în devenire.
sursa mitropolia.md