Înaltpreasfințite Stăpâne Vladimir,
preacucernici și preacuvioși părinți,
execelența voastră domnule consul general,
domnule monsenior Cezare,
dragii mei părinți, mult stimați prieteni,
Am onoarea să vă am astăzi alături la ceremonia de sfințire și binecuvântare a casei noastre, precum și la serbarea popasului aniversar – 40 de ani de viață a nevrednicului de mine.
Acest lucru l-am înfăptuit cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu susținerea dumneavoastră, fiecare din cei prezenți având o părticică și a contribuit după posibilitate la realizarea acestei lucrări.
Având a vă spune multe și mărunte, am hotărât să aștern câteva gânduri pe coala de hârtie, pentru a fi mai explicit și totodată să nu-mi scape ideile, care izvorăsc din suflet și pe care doresc să vi le expun ca la spovedanie.
Ne-am bucurat foarte mult, atunci când ÎPS Mitropolit Vladimir a acceptat invitația noastră de a ne sfinți personal locașul nostru. După cum bine cunoaștem, sfințirea casei se face nu atât pentru pereți, cât pentru zidurile sufletelor noastre. Casa este cel mai sfânt și intim loc pentru fiecare familie. Acest culcuș și-l dorea și familia mea mai bine de două decenii. Evident nimic nu cade din pod, așa și ceea ce vedeți nu este un lucru de o zi, dar de-o viață de muncă a tuturor membrilor familiei.
Din bătrâni se spune, că cele mai mari realizări se fac până la vîrsta de 40 de ani. La această vârstă parcă le am de toate: copii, nepoți, casă, masă, astfel mă pot considera un om împlinit, care cu ajutorul Împăratului Ceresc am reușit să realizez anume la această vârstă toate cele menționate mai sus.
În această mare și binecuvântată zi pentru familia mea, doresc să aduc sincere mulțumiri părinților mei, care m-au sprijinit enorm de mult, dându-mi o educație aleasă, creștinească și îndreptându-mi pașii pe calea slujirii lui Dumnezeu.
Totodată, astăzi, vlădica, mă închin în fața Înaltpreasfinției voaste, pentru sprinijinul enorm, încrederea și dragostea părintească pe care le-ați manifestat față de pesoana mea pe parcursul ultimilor 17 ani. Pot spune că în viața duhovnicească sunt copilul dumneavoastră, deoarece m-ați hirotonit, deci născut pentru o nouă viață și m-ați crescut până am ajuns să fiu decorat cu toate distincțiile bisericești și mitropolitane, care includ diplome, medalii și ordine.
În anul 2002, prin pronie Dumnezeiască, am fost chemat de Înaltpreasfinția voastră și binecuvântat de a face acea misiune deloc ușoară și de a propăvădui Cuvântul Evangheliei pentru concetățenii noștri stabiliți în Italia. Au fost și momente grele, de ispită, de deznădejde, momente în care forțele rele au încercat să mă îngenuncheze, să mă doboare, dar cu Ajutorul Domnului și datorită susținerii Înaltpreasfinției voastre am reușit să trecem cu bine peste toate încercările, lucru pentru care vă mulțumim din suflet!
Astfel, cu Ajutorul Domnului și cu rugăciunile Înaltpreasfinției voastre și a părinților mei, în acești ani am reușit deschiderea a opt parohii în care imi duc smerit ascultarea de paroh, păstorind peste 6500 de suflete.
Totodată doresc să menționez, că între anii 2003-2013 pentru a optimiza misiunea noastră în Italia, au fost aduși cu binecuvântarea Înaltpreasfinției voastre mai mulți preoți dimpreună cu familiile lor, lucru care nu ar fi fost posibil fără de contribuția directă a Monseniorului Cesare, viacrul general al Bisericii Romano-Catolice în Moldova, care a știut să convingă ambasadorul Italiei Stefano De Leo și dl Andrea Russo acutal consul general, explicându-le necesitatea realizării unei colaborări fructuoase între Biserica Romano-Catolică și Mitropolia Moldovei, pentru a facilita obținerea actelor necesare pentru intrarea legală în spațiul Shenghen.
Totodată doresc să-i mulțumesc consulului genreral domnului Andrea Russo, pentru efortul depus întru realizarea colaborării dintre Ambasada Italiei și Mitropolia Moldovei, dar nu în ultimul rând pentru prietenia sinceră de care a dat dovadă încă din prima zi când l-am cunoscut.
În viață așa este dat omului, să aibă și prieteni și dușmani; unul dintre prietenii de suflet ai familiei mele este Ieromonahul Nicolae, pe care l-am cunoscut în urmă cu 17 ani și se numea atunci Protoiereul Fiodor Roșca. El a fost persoana cheie în formarea mea ca preot, în educația mea teologică, iar mănăstirea Ciuflea, care pe atunci era catedrală mitropolitană, mi-a fost o veritabilă școala duhovnicească.
Doresc să menționez că toate atributele bisericești pentru deschiderea primei biserici în Italia au fost donate de către fratele nostru Ierom. Nicolae. Împreună am reușit să realizăm lucrări frumoase, am ajutat bătrânii, tinerii și tot omul neputincios prin acte de caritate și de milostenie.
La fel doresc să-i aduc alese mulțumiri prietenului devotat al familiei mele, Alexandru Voleac, care prin aportul său esențial a sprijinit mai multe lucrări pe care le-am înfăptuit pe parcusrul ultimilor ani.
La fel fac o plecăciune în fața prietenului meu Vladimir Tonu, care mirean fiind ne-a sprijinit foarte mult în realizarea scopurilor noastre și în promovarea valorilor creștine.
Nu pot să uit și să nu-i mulțumesc dl profesor Vasile Ciobanu, prieten scump, care ne-a susținut cu sfaturile sale, tocmai atunci când aveam nevoie de un sfat prietenesc.
Așa a făcut Dumnezeu lumea, ca tot omul să nu trăiască singur ci să aibă spre ajutor femeia. Or, tocmai soția mea, presbiterea Lidia a fost acel contrafort al familiei, care iradiază căldură, înțelepciune și dragoste. Trebuie să recunoaștem, că noi, bărbații, n-am realiza mai nimic fără de femei. Poate unii iau în glumă proverbul ”Ascultă femeia și vei ajunge departe”. În cazul meu, cred că realizările din cei 21 de ani de căsnicie ne aparțin ambilor deopotrivă.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, cu mare dragoste față de voi toți, doresc să vă aduc în dar volumul aniveresar DRUMUL CREDINȚEI, Protoiereu Veniamin Onu la 40 de ani de viață, lucrare care a imortalizat în imagini viața și activitatea mea, ca om-creștin și slujitor al Altarului. Să nu credeți că a fost intenția mea, dar s-a primit ca o frumoasă surpriză a familiei, fapt pentru care le sunt recunoscător și le mulțumesc din suflet. Tot familia mi-a dăruit aceste zile crucea pe care o am acum la piept și îmi va aminti mereu de cei dragi ai casei.
Aduc sincere mulțumiri tuturor prietenilor, rudelor, apropiaților, fiilor duhovnicești, pentru dragostea, stima și încrederea pe care au manifestat-o pentru mine. Fără oameni devotați și sinceri nu poți izbuti în viață. Or, Cel de Sus mi-a trimis destui și mai toți sunt astă zi la bucuria noastră.
Cu dragoste în Hristos Domnul,
Prot. Mitr. Veniamin Onu
