Duminica Cincizecimii, sau a Pogorârii Duhului Sfânt – una dintre cele mai importante sărbători creștine, prin care se celebrează întemeiera Bisericii lui Hristos, a fost prăznuită cu deosebită evlavie și bucurie duhovnicească la biserica cu hramul „Sfînta Treime” în or. Fidenza, Italia, unde Protoiereul mitrofor Veniamin Onu, parohul bisericilor “Sf. Irh Nicolae” din or. Vicenza şi “Sf. Treime” din Fidenza dimpreună cu vice-parohul bisericii “Sf. Treime” – Protoiereul Serghei Cornea și vice-parohul bisericii “Sf. Irh Nicolae” – iereul Alexei Loghin, au oficiat Serviciul divin praznical.
Ziua de astăzi reprezintă constituirea Bisericii, întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos și repunerea omului pe calea sfințeniei. Întemeierea Bisericii s-a făcut în etape, a început cu Întruparea Mântuitorului și s-a finalizat cu Pogorârea Duhului Sfânt.
Biserica are ca temelie şi cap pe Hristos, Dumnezeu Omul, care uneşte într-o singură persoană viaţa divină şi viaţa umană. El pregăteşte pe ucenici ca fiind conducătorii Bisericii şi-i sfinţeşte în mai multe momente, dar deplina sfinţire a ucenicilor este Pogorârea Sfântului Duh peste ei.
Această zi este deosebită pentru biserica cu hramul „Sfînta Treime” în or. Fidenza, deoarece îşi sărbătoreşte hramul, zeci de credincioşi mînaţi de dragoste şi evlavie, au păşit pragul bisericii rugîndu-se împreună.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Vecerniei cu cititrea rugăciunilor de îngenunchere, unde slujitorii dimpreună cu enoriașii prezenţi, au cerut și în continuare mila și îndurarea Atotțiitorului pentru toată fapta cea bună.
Părintele Veniamin Onu, care de ani buni este paroh al bisericii „Sfînta Treime” din Fidenza, în luarea sa de cuvânt a felicitat credincioșii cu măreața sărbătoare Cincizecimii și cu hramul bisericii. Totodată părintele a adresat alese cuvinte de mulțumire vice-parohului bisericii „Sfînta Treime” Protoiereului Serghei Cornea pentru evlavia sa în păstorirea credincioșilor precum și pentru aportul colosal pe care la depus părintele Serghei la prosperarea acestei parohii.
La final a urmat o agapă frăţească la care au participat preoţii dimpreună cu creştinii, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale.