Președintelui Republicii Moldova, Domnului Nicolae Timofti,
Președintelui Interimar al Parlamentului Republicii Moldova, Doamnei Liliana Polihovici,
Prim-Ministrului Interimar al Republicii Moldova, Domnului Iurie Leancă
Stimate Domnule Președinte,
Stimată Doamnă Speaker Interimar,
Stimate Domnule Prim-Ministru Interimar,
În urma ședinței extraordinare a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, convocată ca urmare a atentatelor tot mai evidente la adresa moralei creștine și a conduitei sociale prin intermediul Legii antidiscriminare, ce vine să propage viciul homosexualității ca o normă de comportament și viață, Mitorpolia Chișinăului și a Întregii Moldove vine în apărarea familiei creștine și a valorilor în temeiul cărora aceasta a existat de-a lungul secolelor perpetuându-ne neamul.
Astfel, membrii Sfântului Sinod al BOM, au constatat următoarele:
Conform Sfintei Scripturi, care spune: “Să nu te culci cu bărbat, ca și cu femeie, aceasta este spurcăciune” (Leviticul – cartea a treia a lui Moise Cap. 18, Ver. 22), homosexualitatea este un fenomen inacceptabil și respingător în învățătura creștinilor.
Homosexualitatea este o amenințare gravă la securitatea demografică a națiunii, care într-un final poate duce la depopularea țării și la pierzanie sufletului ei.
Intenția Comunității LGBT Moldova de organizare a unui marș al homosexualilor vine ca o insultă gravă la adresa cetățenilor creștin-ortodocși din Republica Moldova care constituie peste 90% din populația țării. Iar în această ordine de idei, insistența homosexualilor de a organiza evenimente publice, precum și disponibilitatea autorităților în acest sens, sau cel puțin acordul tacit al acestora, duce cu gândul la o dictatură a minorității asupra majorității – fenomen inacceptabil și îngrijorător.
Totodată, clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe din Moldova rămân nedumeriți de duplicitatea Parlamentului Republicii Moldova, care, adoptând Legea Antidscriminare a asigurat opinia publică, în urma numeroaselor solicitări din partea Mitropoliei Moldovei în toată plinătatea ei, că acest proiect de lege nu va oferi careva drepturi publice minorităților sexuale din țara noastră (parade, adopții și căsătorii), însă, la niciun an de la adoptarea Legii, permite desfășurarea unei parade gay în locurile publice și chiar în inima Țării.
Aici nu putem să nu atragem atenția la Legea cu privire la întruniri, nr. 26 din 22.02.2008, art.8, alin. C, care stipulează clar că sunt interzise întrunirile prin care se urmărește subminarea securității naționale sau a integrității teritoriale a țării, săvârșirea infracțiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralității publice.
Prin urmare, moralitatea publică sau moralitatea creștină argumentată în legea de mai sus, este un motiv sigur, în temeiul căruia Primăria municipiului Chișinău poate interzice orice marș sau acțiuni publice a minorităților sexuale.
În situația creată, suntem ferm convinși că Biserica Ortodoxă din Moldova, are dreptul, ca astăzi, 19 mai 2013, să-și exprime în mod pașnic și civilizat nemulțumirea față de toate tentativele de corupere morală a societății și de sfidare a bunelor moravuri și a sta ferm întru apărarea datinei creștine, spre asigurarea unui prezent sigur și un viitor demn pentru generațiile ce vin, căci „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).
Având în vedere aceste circumstanțe, ținem să ne exprimăm regretul referitor la faptul că înainte de adoptarea acestei legi, nu am ridicat plinătatea Bisericii, fiind duși în eroare prin făgăduințe, care până la urmă s-au dovedit a fi fără nicio acoperire.
Mai menționăm că vom urmări cu o atenție sporită desfășurarea evenimentelor, astfel încât, în cazul în care Legea nu va fi anulată în termen de o lună, Biserica Ortodoxă din Moldova, în toată plinătatea ei, va protesta activ pentru stoparea legilor care contravin flagrant bunului simț și principiilor creștine.
În numele Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova,
Președinte
+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE