Ortodox.it

Protoiereul Mitrofor Veniamin Onu la patruzeci de ani de viață

IMG_5004

Prea Cucernicia Voastră,

Bunul Dumnezeu V-a învrednicit să ajungeţi cu pace şi în deplină sănătate la cea de a patruzecea aniversare din ziua naşterii.

Cu ocazia acestui frumos eveniment, Vă urăm o viaţă îndelungată, binecuvântată şi trăită întru credinţă desăvârşită şi veselie duhovnicească.

Privind în urmă, putem vedea că anii pe care i-aţi trăit până acum au fost întru totul închinaţi Altarului Domnului – prin multă muncă, osteneală, nădejde şi dragoste faţă de semeni aţi reuşit numeroase realizări, atât în domeniul edificării a câtorva parohii exemplare precum și a multor activități social-filantropice.

Hotărârea şi bunele intenţii ale Prea Cucerniciei Voastre ne fac să credem că şi în continuare Veţi munci cu aceiaşi râvnă pentru binele şi mărirea Bisericii Drept-măritoare, lucru pentru care ne şi rugăm Mântuitorului, ca să Vă întărească şi să Vă înţelepţească pentru a plini  lucrarea cea bineplăcută.

Să ne trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani!

 

Cu arhierești binecuvântări,

+ VLADIMIR, MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Caută

Calendar Ortodox 2017

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1

Noi pe Facebook

Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters