Ortodox.it

mai 24, 2022

Cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Moldovei „Ordinul Recunoștinței” a fost oferită Prot. Mitr. Veniamin Onu de către ÎPSVladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove

Miercuri, 18 mai 2022, Prot. mitr. Veniamin Onu, parohul bisericii Sf. Irh. Nicolae din orașul Vicenza, Italia a fost primit în audiență de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Pentru meritele deosebite în lucrarea socială și de caritate realizată de P. Veniamin pe parcursul a peste două decenii, Mitropolitul l-a decorat cu cea mai înaltă distincție mitropolitană – Ordinul Recunoștinței, Nr. 037, a Mitropoliei Moldovei.

Preotul misionar Veniamin Onu desfășoară de ani buni o amplă activitate social-filantropică și de ajutorare a apropelui, implicându-se în zeci de proiecte de caritate moldo-italiene. Înaltpreasfințitul Vladimir i-a mulțumimt părintelui Veniamin pentru munca colosală depusă și la binecuvânt în continuarea activităților, spre binele și propășirea Bisericii.

La rândul său, Protoiereul Veniamin a venit cu fiești mulțumiri în adresa Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, asigurând că și pe viitor, cu smerenie își v-a continua ascultările.

ianuarie 21, 2022

De sărbătoarea Soborului Sf. Ioan Botezătorul, Prot. mitr. Veniamin Onu a liturghisit la biserica cu hramul Sf. Spiridon al Trimitundei din Chișinău

Joi, 21 ianuarie 2022, de sărbătoarea Soborului Sf. Ioan Botezătorul, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, al Chișinăului și al Întregii Moldove, Prot. mitr. Veniamin Onu, parohul bisericii Sf. Irh. Nicolae din Vicenza a liturghisit la biserica cu hramul Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, a Institutului de Medicină Urgentă din mun. Chișinău.

Părintele Veniamin a răspuns cu drag invitației preotului paroh Prot. mitr. Mihail Bortă de a sluji împreună dumnezeiasca slujbă în această biserică nouă, ce a fost sfințită în anul 2019 de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul parohiei, condus de presbitera Magdalena Bortă.

La Liturghie au participat credincioși, colaboratori ai Spitalului de Urgență, veniți să-l cinstească în rugăciune pe cel mai mare dintre sfinți: Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

Sfintei Liturghii a urmat un Tedeum, după care toți cei prezenți au fost miruți și felicitați cu sfânta sărbătoare a Sf. Ioan Botezătorul.

Sfinte Ioane, preacinstite, Înaintemergătorule al Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

ianuarie 20, 2022

Protoiereul mitrofor Veniamin Onu a coliturgisit de Botezul Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”

Tropar, glasul 1:

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui S-a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, Slavă Ție.

Miercuri, 19 ianuarie 2022, în ziua praznicului Botezului Domnului, enoriașii Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din municipiul Chișinău s-au reunit în rugăciune la un Serviciu divin praznical oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.

Într-o atmosferă de sărbătoare duhovnicească, alături de Arhipăstor s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, clericii locașului de închinare și Prot. mitr. Veniamin Onu, preot-misionar în mai multe localități din nordul Italiei.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.

Creștinii veniţi de la primele ore ale dimineţii au aşteptat cu multă evlavie momentul sfinţirii Aghesmei.

Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania”, deoarece aduce aminte de momentul când Mântuitorul Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, prilej cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime.

Unul din scopurile pentru care Hristos S-a botezat a fost acela de a Se face model pentru noi, căci viaţa noastră duhovnicească începe prin Taina Botezului, aşa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos, după care au urmat toate celelalte, adică Patimile, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea.

Cu o stare de rugăciune deosebită a fost marcat momentul în care Mitropolitul Vladimir a sfinţit apa, unul dintre cele mai importante momente ale ceremoniei religioase de astăzi.

După sfințirea apei, credincioșii au primit Agheasma Mare, pe care pot să o consume în fiecare dimineață pe nemâncate până la Odovania Praznicului, adică până pe data de 27 ianuarie.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

decembrie 27, 2021

Emisiunea „Moldoveni de pretutindeni”, cu preotul Veniamin Onu

Emisiunea de astăzi este una specială, dedicată Crăciunului, iar invitatul este pe potrivă. Cum sunt marcate sărbătorile creștine în diasporă, ce rol are biserica moldovenească într-o țară străină vom afla de la primul preot trimis în diasporă de Mitropolia Moldovei, protoiereul mitrofor, Veniamin Onu, paroh al bisericii cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, din Italia.

 

septembrie 20, 2021

Lupta cu Cancerul, istoria tristă a preotesei Doina Onu (Loghin)

Ne adresăm oamenilor de buna credință care doresc să dea o mână de ajutor şi să doneze pentru a ajuta pe preoteasa Doina Onu, bolnavă de cancer. Costul tratamentului este de 15.000 euro! 

***

Scopul: Mă numesc Doina, am 28 de ani, sunt mama a trei fetițe și din 2017 sufer de cancer (carcinom cu celule scuamoase)

După multe cicluri de chimioterapie și radioterapie care nu își prea au efectul medicii mi-au propus un tratament în Germania! Costul tratamentului este de 15.000 euro! Bani de care la moment nu dispunem!

Împrumut la bancă nu putem lua pentru ca cu un an în urma  am procurat casa prin ipoteca și trei credite ca sa o restaurăm!

De aceea vin aici cu rugămintea de a mă ajuta !

Vă rog donați fiecare cît poate să pot să îmi cresc fetele în liniște, pace și iubire necondiționată!

Vă mulțumesc din suflet și mă rog Bunului Dumnezeu să vă întoarcă înzecit !

Pentru a dona, accesați pagina: www.caritatea.md

 

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters