Ortodox.it

ÎPS Mitropolit Vladimir: Nu există Ortodoxie fără Înviere – Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2017

„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”
(Troparul Învierii Domnului)

Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi,
Cuvioşi monahi şi monahii, drept-slăvitori creştini,

Hristos a Înviat!

Întreaga rânduială liturgică a Biserici noastre Ortodoxe, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, este frumos impregnată de mărirea și lauda adusă Slăvitei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Nu există zi liturgică, slujbele căreia să nu evoce bucuria pascală. Fiecare săptămână liturgică este încununată cu ziua duminicii, Paștele săptămânal, iar anul liturgic este încununat cu măreție de coroana acestui „Praznic al praznicelor și Sărbătoare a sărbătorilor”.

Fiecare creștin ortodox trebuie să înveţe din acest tezaur al Bisericii, ca fiul de la mamă, a avea inima pătrunsă și cuprinsă de Lumina lui Hristos Cel Înviat. Fără a-ți umplea inima și viața de bucuria pascală, nu poți fi ortodox. Nu există Ortodoxie fără Înviere. Credinciosul ortodox trebuie să se asemene Sfântului Serafim de Sarov, buzele căruia semănau în urechile și inimile celor pe care-i întâlnea salutarea: „Hristos a Înviat, bucuria mea!”. Salutarea aceasta îi divulga trăirea. Așa ar trebui să trăim, dar şi să ne salutăm și noi, păzindu-ne mereu, să nu devină o salutare de rutină, ci totdeauna să fie o propovăduire vie a credinței, căci fără Înviere – ne spune Apostolul Pavel – credința este zadarnică (1 Corinteni 15, 14).

Iubiți fii şi fiice ai Învierii,

Mustrând oarecând poporul pentru fățărnicie, Mântuitorul îl certa, spunând cuvintele proorocului Isaia: „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine.”(Matei 15,8).

Ca arhipăstor, rânduit de Dumnezeu, pentru păstorirea binecuvântatei Sale turme din Biserica Ortodoxă a Moldovei, vă îndemn, să vă apropiați cu toată inima de Hristos Cel Înviat. Și să căutați nefățarnic, cu multă râvnă duhovnicească să vă împărtășiți continuu cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pe parcursul întregului an. Hrănindu-ne permanent cu Pâinea ce s-a pogorât din Cer, îl vom avea pe Hristos Însuși în inimile noastre și astfel după cuvântul Lui, “din prisosul inimii va vorbi gura” (Matei 12, 34): Hristos a Înviat!

Dragii mei,

În pastorala de la Luminatul Praznic al Nașterii Domnului, vă sfătuiam părintește să citiți cu multă dragoste Biblia, Sfintele Scripturi. Reînnoiesc această îndrumare și acum, căci cuvintele acestei cărți nu sunt o “vorbă goală” (Deuteronom 32,47), ci “ele duh sunt și viață sunt” (Ioan 6,63). Dar la acest îndemn, în această zi slăvită a Învierii Domnului, adaug și pe acesta, de a ne împărtăși permanent cu Sfintele Lui Taine.

Doar trăind în dragoste și lucrând faptele dreptății după voia cea sfântă a Tatălui Ceresc, citind cuvântul Sfintei Scripturi și primind Trupul și Sângele Cuvântului lui Dumnezeu Cel ce s-a întrupat, a murit și a Înviat pentru mântuirea noastră, vom ajunge „să ne împărtășim cu El, mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Sale”.

În aceste zile, ale Sfintei Învieri, să ne bucurăm şi să exprimăm mulţumire lui Dumnezeu, cerându-i binecuvântare şi ajutor pentru Biserică, ţară şi drept-măritorul popor.

Cu prilejul Sfintelor Paşti, vă adresez tuturor părinteşti doriri de sănătate şi pace, bucurie şi desăvârşire, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a Înviat!

Cu pace şi bucurie în Hristos cel Înviat,

+VLADIMIR 

MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

 

Învierea Domnului,

anul mântuirii 2017,
or. Chişinău

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters