Ortodox.it

ÎNVIEREA DOMNULUI 2014 în biserica ortodoxă cu hramul Sf. Irh Nicolae din Vicenza, Italia

IMG_9736

20.04.2014. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de Înviere  a fost oficiată de către parohul bisericii prot. mitr Veniamin Onu.

Mare bucurie duhovnicească de Învierea Domnului pentru creștinii din Vicenza, comunitate în care de mai bine de zecei ani se slujește cu regularitate Sf. Liturghie, iar anul acesta pentru al zecelea an consecutiv a fost oficiată  Slujba Pascală.

Pentru mai mulți dintre credincioșii care au participat la Bucuria Învierii, slujba a culminat cu  mărturisirea păcatelor și primirea împărtășaniei.

De Învierea Domnului biserica Sf. Irh. Nicolae a devenit o punte de întâlnire cu Hristos cel Înviat dar și cu rudele, prietenii cu care nu se reușește întâlnirea pe parcursul anului din cauza programului încărcat.

La finalul Sfintei Liturghii părintele Veniamin a dat citirii Pastoralei ÎPS Mitropolit Vladimir, după care a felicitat credincioșii cu mărita sărbătoare și cu frumoasa aniversare.

Credincioșii ca de obicei au venit cu tradiționalele prinoase pascale, care apoi au fost sfințite de către părintele paroh.

Și în acest an la Sf. Liturghie de Învierea Domnului au fost prezente autoritățile romano-catolice din episcopia de Vicenza, devenind deja o tradiție ca reprezentații cultului catolic să onoreze cu prezența și cu tradiționalele urări pascale Paștele creștinilor ortodocși din parohia Vicenza.

La rândul său părintele Veniamin le-a mulțumit pentru prezență și pentru susținerea permanentă din partea episcopiei romano-catolice din Vicenza, totodată urându-le la rândul său alese bucurii întru Hristos Domnul.

Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters