Ortodox.it

Comunitatea ortodoxă Acoperământul Maicii Domnului a moldovenilor din Torino: cerem respectuos să nu ne fie încălcate drepturile noastre de autodeterminare şi spunere canonică

mitropoliaFraţi creştini şi membri ai comunităţilor ortodoxe moldoveneşti din nordul Italiei, au trecut mai bine de zece ani din ziua înfiinţării primei comunităţi ortodoxe moldoveneşti în pământurile Italiei, lucru care a fost posibil numai cu Ajutorul Domnului şi susţinerea autorităţilor eclesiale din Rep. Moldova în persoana ÎPS Mitropolit Vladimir.

Unsprezece ani de muncă asiduă îmbinată cu rugăciune zilnică, au culminat în acest an cu deschiderea bisericii cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din oraşul Torino.

Munca, rugăciunea şi cumsecădenia i-a caracterizat dintodeauna pe slujitorii noştri, care au realizat în această perioadă dezideratul propus în urmă cu mai mulţi ani.

Până a ajunge la înălţătoarele clipe de bucurie duhovnicească în parohiile nou înfiinţate, clericii noştri au trebuit să treacă prin grele încercări, astfel că fructul amar al muncii depuse să se tranforme astăzi în roade dulci şi îmbelşugate.

De realizările preoţilor  se bucură în primul rând creştinii noştri, care aflându-se departe de patrie, au găsit alinare, pace şi sprijin moral în sfintele noastre biserici.

Această lucrare atât de bineplăcută Domnului şi enoriaşilor noştri, a strânit o serie de reproşuri şi învinuiri din partea unor confraţi slujitori din Patriarhia rusă. Din start am putea spune că absolut toate învinuirile care ne-au fost aduse sunt nefondate şi nu se sprijină pe litera Canoanelor Bisericii Ortodoxe.

Conform învăţăturilor Sfinţilor Părinţi despre Judecata de apoi, fiecare neam v-a veni în faţa Tronului Ceresc în frunte cu sfinţii şi mucenii neamului său. Având toată stima şi respectul faţă de clericii misionari ai Patriarhiei ruse stabiliţi în Italia, noi clericii din Republica Moldova dimpreună cu enoriaşii noştri tindem spre autodeterminare – principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură calea, în comuniune cu Biserica Ortodoxă Universală.

În cazul de faţă, din primele zile ale aflării noastre în Italia, pe când nu aveam nici antimise, am fost susţinuţi enorm şi îndrumaţi întru toate de ÎPS Mitropolit al Chişinăului şi Moldovei Vladimir, în ascultarea căruia am dorit dintodeauna să ne aflăm.

Ultimile evenimente din sânul comunităţilor noastre, când un slujitor a fost oprit absolut pe nedrept şi necanonic de o altă jurisdicţie eclesială, ne face să ne adresăm încă odată celor care ne acuză: Noi ne dorim să trăim în pace şi comuniune atât  cu fraţii noştri clerici ortodocşi ruşi, dar în acelaşi timp cerem respectuos să nu ne fie încălcate drepturile noastre de autodeterminare şi spunere canonică.

Cu speranţa că vom fi înţeleşi corect,

comunitatea ortodoxă Acoperământul Maicii Domnului  a moldovenilor din Torino, Italia

20.10.2014

Sursa: contul de http://www.ok.ru/ a comunităţii din Torino

Caută

Calendar Ortodox

Calendarul parohiei

Asociația Vatra

Moldovei - Vicenza

Prot. mitr. Veniamin Onu

20 ani de slujire

Biserica Ortodoxă

din or. Vicenza

Biserica Ortodoxă

din or. Fidenza

Biserica Ortodoxă

din or. Reggio Emilia

Botezul Domnului 2013

Bis. Ort. or. Fidenza

Biserica Sf. Treime

din or. Fidenza

Sfânta Scriptură

banner-biblia

Radio LOGOS ON-LINE


Noi pe Odnoklasniki

Distribuie

Departe de casă

Cuvintele Credinței

Untitled-1
Ambasada

Ambasada Italiei în RM

Ambasada2

Binecuvîntare

Resurse Ortodoxe

Banner Ortodox.it

Parteneri

Ep. Ungheni

www.eparhia-edinet.md eparhia sud

Arhiva Ortodox.it

Înscris în

Vizitatori

free counters